Articol: Proteina după 40 de ani. Ce mi-au spus cinci femei
Proteina după 40 de ani. Ce mi-au spus cinci femei
Roxana Voica, medic gastroenterolog, mi-a spus cu ceva timp în urmă, în interviu, că s-a creat o întreagă isterie în jurul proteinelor. Nu e adepta sutelor de grame despre care vorbesc mulți pe social media. Dar măcar la necesar, spune ea, ar fi bine să ajungem.
I-am răspuns că eu văd un pendul. Acum câțiva ani, toată lumea era pe vegan. Azi, toată lumea vrea să mănânce cât mai proteic.
Așa că am ales cinci conversații, cu cinci femei care privesc farfuria din locuri foarte diferite. Un cabinet de gastroenterologie, o catedră de nutriție sportivă, o sală de fitness, un cabinet de osteopatie. Când ajung la proteină, aproape niciuna nu vorbește despre siluetă. Vorbesc despre mușchi.
De ce, după 40 de ani, discuția ajunge la mușchi
Dr. Roxana Voica spune că la premenopauză și menopauză se modifică tot metabolismul. Devenim mai predispuse la rezistență la insulină și la grăsimea care se depune în jurul organelor. Printre recomandările ei pentru etapa asta, alături de fibre și de ridicări de greutăți, este proteina de calitate. „Cu cât intrăm la menopauză, cu atât începem să pierdem masă musculară și avem nevoie de proteină”.
Când am întrebat-o despre anii de după 60, a pus proteina din nou pe listă. Cu cât îmbătrânim, explică ea, corpul intră într-un proces catabolic și consumă din mușchi, din organe, „din cărămizi”. „Ori ca să facem cărămizi, ne trebuie proteine.”
Beatrice Olaru, instructor de fitness și fostă handbalistă de performanță, scoate discuția din fața oglinzii: „Musculatura nu este doar despre biceps, fund bombat, pătrățele pe abdomen”. Nici nu trebuie să se vadă. Hrănită și hidratată, îți dă o viață de calitate pe termen lung, spune ea.
Cât înseamnă „destul” și cum arată pe farfurie
Dr. Roxana Voica împarte farfuria simplu: jumătate legume, un sfert carbohidrați de calitate, un sfert proteină.
Pentru cantitate dă un reper, cu precizarea că nu e regula ei, ci a nutriției: 30 de grame de proteine. „Imaginați-vă că cinci ouă înseamnă 30 de g de proteine.” Sau două ouă cu brânză cottage, sau un piept de pui la grătar. Necesarul diferă de la om la om. Dar un reper pe care îl vezi în farfurie este mai ușor de ținut minte decât grame numărate într-o aplicație.

Și extrema cealaltă există
Cea mai fermă aici a fost Lygia Alexandrescu, doctor și lector universitar, specializată în nutriție sportivă. Mi-a înșirat dietele venite în valuri, de la cea vegană și low carb la fasting, până la momentul în care „toată lumea s-a aliniat către cea proteică”. Amintește că proteinele nu au țesut de depozit. Și spune că se întâlnește în fiecare zi cu oameni foarte tineri care au ținut diete hiperproteice și au ajuns cu probleme la rinichi. „Sigur, carnea este în regulă. Peștele este în regulă, brânzeturile sunt în regulă, avem nevoie de ele. Suntem omnivori, dar se consumă în mod excesiv.”
Sfatul ei: un program alimentar nu se scrie fără analize, iar grupe întregi de alimente nu se scot fără niște markeri serioși. Așa că dezacordul este mai mic decât pare. Beatrice împinge spre mai multă proteină, Lygia avertizează împotriva excesului, iar dr. Roxana Voica stă la mijloc: proteină la masă, în cantitate optimă, nu sute de grame.
Diferă sursa, nu nevoia
La sursă, cele cinci nu stau toate în același loc. Beatrice Olaru n-a ascuns de ce parte este nici când toată lumea era pe vegan: „Cred foarte tare în proteina asta animală și e într-adevăr importantă sursa.”
Lygia Alexandrescu le recomandă femeilor și proteină animală, și vegetală, cu fasole sau linte măcar de două ori pe săptămână. Maria Banu osteopat și fiziokinetoterapeut, este exemplul de zi cu zi. Încearcă să mănânce carne de vreo două ori pe săptămână, iar în rest fasole, năut, linte. Mâncarea ei preferată rămâne totuși „orice conține carne și cartofi și sos de usturoi”.
Ce mi-a rămas din toate trei? Diferă sursa, nu nevoia. Cine mănâncă puțină carne are, din ce spun ele, mai mult de lucru cu farfuria.
Shake-ul vine pe lângă mese, nu în locul lor
Cel mai simplu mi-a explicat rostul shake-ului o sportivă de performanță, Andra Novițchi, campioană mondială la karate: „Folosesc și proteina pentru că oricât mi-aș dori să-mi iau proteina din alimentație, nu reușesc.”
Își face un shake după fructele de dimineață și pune pudră proteică și în ovăz. Am întrebat-o dacă shake-ul înlocuiește o masă și am rămas de acord că este un aport în plus, nu o masă. Pe blog găsești și un articol despre întrebarea dacă poate shake-ul proteic să înlocuiască micul dejun.
Dacă ar fi să păstrez un singur lucru practic din conversațiile astea, ar fi proteina la fiecare masă, în cantitate optimă, și ideea că grupe întregi de alimente nu se scot din farfurie fără analize.
Tu în ce tabără ai fost până acum și s-a schimbat ceva după 40 de ani? Mi-ar plăcea să-mi scrii.




Lasă un comentariu
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.