Daciana Sârbu despre politică, feminism și cofetăria Mara Mura

Pe Daciana Sârbu am văzut-o ani la rând la televizor, ca pe una dintre puținele femei din politica românească. Suntem cam de aceeași vârstă, așa că am crescut, într-un fel, cu imaginea ei: femeia care luptă, care trebuie să arate de fiecare dată că merită să fie acolo. Când am stat de vorbă, la începutul lui 2022, am întâlnit o altă Daciana, relaxată, liniștită și foarte prinsă de familie și de prăjiturile ei.

Daciana a fost membră a Partidului Social Democrat, deputat în Parlamentul României, apoi observator și membru în Parlamentul European, în Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. De-a lungul timpului s-a implicat în protejarea copiilor de publicitatea la alimentele nesănătoase, în opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montană și în susținerea fermelor mici și a celor cu producție bio. La momentul interviului își împărțea timpul între familie și Mara Mura, cofetăria din centrul Bucureștiului pe care a deschis-o în 2014.

De la Timișoara la o carieră politică de 20 de ani

Am început cu copilăria. Daciana a crescut la Timișoara, singură la părinți, protejată și iubită, într-un oraș în care totul mergea mai încet și oamenii se salutau pe stradă. A făcut școala, de la clasa întâi până în clasa a 12-a, în același loc, la profilul filologie-istorie. Prietena ei din copilărie locuiește acum tot în București, iar fetele lor sunt la rândul lor prietene.

Mutarea la București a fost grea. Mi-a povestit, râzând, că a făcut de trei ori turul Arcului de Triumf până să înțeleagă pe unde se ajunge spre Calea Victoriei și că o vreme a crezut că nu se va obișnui niciodată. Adaptarea a durat cam un an și jumătate, doi, cu multe nopți pierdute, dar spune că acolo a învățat să lupte.

În politică a ajuns aproape întâmplător, căutând prieteni. A regăsit în organizația de tineret câțiva cunoscuți din Timișoara și s-a apropiat de ei ca să nu mai fie singură. I s-a spus că va fi greu, mai ales pentru o femeie, iar asta a împins-o mai departe. Au urmat aproape 20 de ani pe drumul ăsta. Recunoaște că din campanii iubea mai mult întâlnirile cu oamenii decât aparițiile la televizor și că la Bruxelles a simțit că face altfel de politică decât cea pe care o știa de acasă.

De ce mai e nevoie de femei care să forțeze ușa

M-a interesat de ce în România sunt în continuare atât de puține femei în politică, deși în alte țări s-a demonstrat clar că se poate. Daciana crede că lupta e atât de nedreaptă încât multe femei nu vor să plătească prețul: costurile de imagine și de viață personală sunt prea mari. Iar femeile care ajung acolo sunt urmărite mai atent decât bărbații, pentru cum arată, cum vorbesc și cum se poartă.

Am vorbit și despre feminism, un cuvânt care, spune ea, a devenit foarte comercial și e înțeles greșit. Pentru ea contează femeile care au făcut și au schimbat ceva, nu doar cele care cer o funcție. Iar răspunsul ei la întrebarea mea, dacă mai e nevoie de feminism, a dat și titlul conversației:

în societatea noastră România așa cred că e totuși nevoie să forțăm puțin

Speranța ei e la generația copiilor noștri, care cresc cu alte lucruri în față și pentru care va fi firesc ca un post să fie ocupat pe competență, nu după cum e omul, femeie sau bărbat. Mi-a mai spus ceva ce m-a atins: toată viața a simțit că trebuie să demonstreze că nu e doar fata tatălui ei sau soția soțului ei, ci că stă pe propriile picioare. Am atins și subiectul bancnotei pe care a apărut atunci, pentru prima dată, chipul unei femei. Daciana a spus că apreciază pasul și că îl vede ca pe un început.

Despre feminism și despre cum crești copii încrezători am vorbit mai pe larg cu Amalia Năstase, iar despre femeile care ies în față și despre leadership feminin cu Crina Ciocian.

O adopție, o cofetărie și o Daciana mai așezată

Daciana are două fete. A doua a venit în familie prin adopție, la cinci ani și jumătate, după un proces care a durat aproape doi ani. Au ales un copil mai mare, pe care sistemul îl consideră greu adaptabil, și decizia au luat-o împreună, toți cei din familie. Mi-a spus sincer că nu erau pregătiți pentru ce a urmat, deși întâlnirile cu psihologul și cu oamenii de la Protecția Copilului își au rostul tocmai ca să te pregătească. Adaptarea a fost grea, dar, la momentul interviului, cel mai mare motiv de recunoștință al anului era relația pe care reușeau să o construiască.

Cofetăria a pornit tot dintr-o luptă de a demonstra ceva. La început colaboratorii nu o luau în serios când își dădea cu părerea despre o cremă, așa că a plecat să facă o școală de cofetărie la Paris, de aproximativ trei luni, într-o clasă în care ea avea în jur de 40 de ani, iar ceilalți erau mult mai tineri. Am aflat și un detaliu care m-a amuzat: nu e o mare iubitoare de ciocolată. Îi plac bezeaua, cremele, fructele, iar una dintre prăjiturile de la Mara Mura despre care am vorbit cel mai mult e cea cu soc, o aromă care pe mine mă duce cu gândul la copilărie.

Pandemia a oprit planul unei francize, dar cofetăria s-a reorganizat repede pe livrări și a rezistat. Când am întrebat-o ce înseamnă Mara Mura pentru ea, mi-a spus că a primit propuneri să vândă și că nu e pregătită, pentru că acolo e sufletul ei.

Am sperat să se simtă că nu sunt doar niște prăjituri

Succesul, pentru Daciana de acum, nu mai e despre funcții sau bani. E o zi în care mănâncă ceva bun, stă cu prietenii și se întoarce acasă, la familie. Mi-a plăcut mult tranziția asta, de la femeia de la televizor la cea care își vede liniștită de prăjituri și de fete.

Pe winwin.fit am adus hanoracul sport WIN, din bumbac, și elasticul de păr WIN din mătase, piese simple, de purtat zi de zi.

Tu ce crezi, mai e nevoie să forțăm puțin ușa pentru femei în România? Mi-ar plăcea să aflu ce părere ai. Dacă îți plac conversațiile astea, le găsești pe toate pe canalul meu de YouTube și în format podcast.