Amalia Enache despre reportaj, copiii abandonați și reacție

La grădiniță, Amalia Enache era copilul care mergea în mijlocul scenei, spunea o poezie și își propunea să facă măcar trei mămici din sală să plângă de emoție. Când trebuia să lase locul următorului copil, spunea că mai știe una. Era foarte greu de dat jos de pe scenă.

Amalia e prezentatoare a Știrilor Pro TV și corespondent special. Când am filmat interviul, era însărcinată în săptămâna 27 și făcea jurnalism de 19 ani. Am vrut s-o am invitată pentru că pe Amalia o știm toți din fața camerei, dar ea spune că se simte cel mai bine pe teren, printre poveștile oamenilor.

O sarcină fără emoții, după 19 ani de direct

Amalia mi-a spus că a fost sigură că e însărcinată înainte să facă testul. Iar în minutele în care a așteptat rezultatul a avut emoții cum n-a avut nici la bacalaureat, nici la admitere, nici la prima intrare în direct. De atunci a fost relaxată și optimistă, iar simptomele despre care citise au ocolit-o. Pofte în miez de noapte n-a avut, pentru că, spune ea, nu venea dintr-o frustrare: și înainte își făcea poftele.

Numele copilului îl avea deja din prima lună. Nu l-a ales ea, spune Amalia, ci i-a apărut în fiecare zi, sub o formă sau alta, până când a zis: asta e.

Niciun copil într-o instituție de tip vechi

De peste șase ani, la momentul interviului, Amalia era alături de Hope and Homes for Children în România, pentru copiii cei mai vulnerabili: cei în risc să fie abandonați, cei deja abandonați și cei care ies din instituții la 18 ani fără niciun sprijin. Ținta cu care a intrat în proiect e ca niciun copil din România să nu mai trăiască într-o instituție de tip vechi, cu sute de copii la un loc, ci în case de tip familial sau în asistență maternală.

Mi-a spus că, în unele cazuri cu care lucrează fundația, e suficient să cumperi o vacă sau câteva oi pentru o familie, ca sursă de hrană, iar copilul nu mai ajunge într-un orfelinat. Statul, spune ea, nu avea atunci niciun fel de măsură de prevenție.

Reportajul, o meserie care te stoarce

Nu a fost niciodată jurnalist de investigație și spune că e o alegere: ori faci investigații, ori ai o față foarte cunoscută. Are însă o mare admirație pentru cei care o fac. Ce iubește ea e reportajul, chiar dacă e o muncă epuizantă. Mi-a mărturisit că se îndrăgostește puțin de fiecare om pe care îl filmează și că, atât cât e cu el, nici nu se mai uită la telefon. De aceea a ales să le îmbine: reportaje într-un ritm din care să-și poată reveni, plus prezentarea, care îi place la fel de mult.

Povestea ei preferată a rămas cea a unui tânăr care a crescut de la 7 la 27 de ani în canalele de la Gara de Nord. A scăpat de dependența de heroină în doi ani, și-a făcut o familie și și-a refăcut complet viața. Pentru Amalia, a rămas unul dintre modelele ei umane. Despre subiectele grele de care un jurnalist nu se poate detașa am vorbit și cu Ioana Ciurlea, aici.

Să ieșim din oazele noastre

Interviul a fost filmat la scurt timp după scandalul dezinfectanților diluați din spitale, iar Amalia, care urma să nască, fusese la protest. Ce o înfurie cel mai tare e lipsa de reacție.

momentele astea în care văd că încercăm foarte românește să băgăm niște lucruri sub preși

Spune că am trăit prea mult în oaze: oaza celor care își permit o vacanță în străinătate, oaza cartierelor rezidențiale cu grădiniță și școală privată. Doar că atunci când vine ambulanța după tine, ajungi tot în spitalele din țara asta.

trebuie să ne unim aceste oaze și să începem să avem reacție fiecare acolo unde ne doare

Planul ei pentru după naștere era simplu: să călătorească mai departe, cu copilul legat de ea. Despre reportajele care schimbă vieți poți asculta și interviul cu Elena Lasconi, aici.

Pe winwin.fit am adus hanoracul sport WIN și șosetele WIN, în roșu și albastru, piese comode pentru drum și pentru zilele lungi.

Tu din ce oază ai ieși prima dată? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.