Crina Semciuc: de ce ne lipsesc mai multe genuri de filme

Crina Semciuc a venit la mine în studio cu câteva săptămâni înainte să devină mamă a doua oară. Aștepta o fetiță la început de martie și avea deja planul de întoarcere: la teatru în septembrie, pe platoul de filmare mai târziu. Am prins-o pe ultima sută de metri.

Crina a absolvit Liceul de Artă, la specializarea actorie, și apoi UNATC Ion Luca Caragiale, în 2008. A debutat în scurtmetrajul Mincinoasa al lui Adrian Sitaru, a fost Laura în Websitestory, filmul de debut al lui Dan Chișu, și a jucat în Daria, iubirea mea, Cu un pas înainte, Selfie, Selfie 69, Povestea unui pierde-vară, Rocker, Dealuri cu elefanți albi și multe altele.

Am vrut conversația asta pentru că Crina spune lucrurile pe nume, dar în felul ei, fără să ridice tonul. Am vorbit despre pauzele pe care un actor nu și le permite, despre eticheta pe care ți-o pune o față frumoasă și despre ce lipsește, de fapt, filmului românesc.

Filmele noastre sunt bune, doar că publicul nu are altceva

La întrebarea cât timp se vor mai face filme cu subiect comunist, răspunsul ei a fost mai nuanțat decât mă așteptam. Ei îi plac filmele astea. Problema, spune ea, e că nu avem mai multe genuri. Avem umor în viața de zi cu zi, avem sarcasm, avem umor pe hârtie, dar nu le folosim, pentru că ne e frică și nu știm să le controlăm.

Filmele românești sunt niște filme foarte bune. Publicul a obosit să le vadă pentru că nu au altceva.

A comparat situația cu a mânca tiramisu sau a bea cea mai bună șampanie din lume dimineața, la prânz și seara. Când lucrurile încep să se schimbe, crede ea, sărim în extrema cealaltă: ori o comedie fără nicio altă bază, ori o dramă. Pentru Crina, mesajul unui film trebuie să rămână cap-coadă, indiferent dacă începe pe o notă comică, dramatică sau satirică.

Selfie a fost, din punctul ei de vedere, o comedie românească sută la sută, și un film comercial pe care mulți l-au criticat ca pe un film de artă. S-a bucurat să vadă oamenii ieșind fericiți din sală. Despre TIFF spune că a reușit să aducă un public enorm și că acolo găsești toate genurile, inclusiv comedie pură.

Eu cred că nu trebuie să mutăm filmul de artă sau să schimbăm filmul de artă, că trebuie doar să aducem mai multe genuri.

Doar că, spune ea, sunt bani puțini, regizori și producători puțini, actori mulți, iar mulți fac un film și apoi nu mai au posibilitatea să facă altul ani de zile. Despre filmul comercial și dorința de a juca supereroi am vorbit și cu Ada Galeș, iar despre Selfie și castinguri cu Olimpia Melinte.

Cum îți construiești o meserie din care nu-ți permiți pauze

Crina a venit în București la 18 ani. Părinții ei au făcut un credit la bancă pentru ca ea să poată sta aici șase luni și să intre la facultate, iar după aceea a început să-și câștige existența din film. Foarte puțini au știut adevărul. Pentru ceilalți, părea o persoană căreia lucrurile i-au venit ușor.

După facultate a ieșit, cum spune ea, cu încrederea zdruncinată. A dat un casting la Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie, și a primit de la el ideea că orice minus poate fi transformat în plus, atâta timp cât ești conștient de el. Așa a început să lucreze la Leon și Lena. Cu trei ani înainte refuzase un proiect al lui, pentru că semnase deja pentru serialul Cu un pas înainte, iar el a chemat-o totuși la casting după facultate.

Despre pauze vorbește fără romantism. Puțini actori au contracte stabile, chiria și facturile nu se plătesc singure, iar oamenii tind să te uite dacă nu ești în prima linie. În același timp, crede că un actor trebuie să lucreze tot timpul, ca să ajungă la un casting încălzit. Pentru ea, teatrul e baza: pentru un spectacol te pregătești una-două luni, pe când în film, din lipsă de bani, repetițiile sunt puține. Despre același exercițiu continuu am vorbit și cu Victoria Răileanu.

O față de păpușă și rolurile care nu vin

A făcut două seriale, apoi zece ani doar teatru, și i-a fost greu să se întoarcă la film. Crede că oamenii au despre ea o imagine creată, că ar avea o față care nu poate juca altceva. Nu e o actriță pentru că e frumoasă, nu e o actriță pentru că e urâtă, spune ea, iar toate astea sunt doar preconcepții, întreținute și de faptul că industria nu are bani să riște.

Și-ar dori un personaj cu mai multă carne, care să o scoată din rolurile de adolescentă rebelă și frumoasă. Deocamdată a ales să aștepte și să adune un bagaj mai mare. La 34 de ani, după 13 ani în meserie, spune că știe lumea asta și că e alegerea ei dacă merge mai departe sau așteaptă.

Mi-a mai spus că nu are televizor de 12 ani, că a fost ideea soțului ei și că acum se bucură de ea. Iar despre rețelele sociale, că preferă Instagramul, dar se ține departe de zona asta, pentru că nu o poate controla.

Pentru zilele obișnuite, dintre repetiții și castinguri, pe winwin.fit găsești elasticul de păr WIN din mătase și șapca WIN, două piese de purtat zi de zi.

Tu la ce film românesc ai mers ultima dată la cinema? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.