Diana Cosmin despre presă, Forbes și viața între două avioane

Pe la cinci ani, Diana Cosmin lua coli A4, le îndoia și făcea din ele o revistă. Revista se numea, firește, Diana. Scria acolo poezii, desena, schimba layout-ul când se plictisea de el și folosea șabloanele acelea din plastic cu cercuri drept Photoshop. Mama ei a păstrat o parte dintre ele.

Când am stat de vorbă, în toamna lui 2016, Diana era redactor la Forbes România, redactor-șef ForbesLife și redactor-șef UP by Forbes. Am vrut să o întreb cum arată viața cuiva care și-a anunțat părinții la șase ani că va face presă toată viața și chiar asta a făcut. Și cum a ajuns să scrie o carte fără să o caute.

Copilul care și-a ales meseria pe vremea lui Ceaușescu

Părinții ei erau ingineri, fără nicio legătură cu presa, iar pe vremea aceea presa nu era cel mai bun loc de muncă. Au lăsat-o, sperând probabil în sinea lor că îi va trece și că va alege ceva mai concret. Nu i-a trecut. A studiat altceva decât jurnalismul, dar presa a fost mereu acolo, în liceu, în facultate, pe lângă tot ce făcea. Tatăl ei a învățat-o să scrie și să citească, iar părinții n-au impus niciodată nimic, doar au sfătuit-o când o vedeau pe o cale mai puțin bună.

Pe la 15 ani, când discutau despre facultate, Diana i-a spus tatălui că vrea să studieze ceva care să o ducă la o viață între două avioane. Tatăl ei a glumit ani de zile pe tema asta. Și exact așa a ajuns să trăiască. Iar dacă n-ar fi fost jurnalist, ar fi fost pilot. Spune că e o moștenire de la unul dintre bunici, cu care a avut o relație specială, mecanic de bord toată viața, pentru o vreme chiar al Casei Regale.

Cartea care a început cu un e-mail scris duminică noaptea

Timp de vreo patru ani, pe lângă jobul de la Forbes, a ținut o rubrică despre fetele single într-o revistă pentru femei. Scria sincer, cu vulnerabilități, despre dilemele ei și despre ce nu înțelegea la oameni, nu articole de tipul cum să-l cucerești în zece pași. Fetele îi scriau că se regăsesc și aproape toate mesajele se terminau la fel: ar trebui să scrii o carte.

Într-un weekend în care simțea că îi lipsește ceva nou, a primit cinci-șase astfel de mesaje. Citea o carte de la Curtea Veche, așa că le-a scris un e-mail foarte formal, duminică noaptea, doar ca să afle ce presupune să scrii o carte. Luni, la 9 dimineața, Maria de la editură i-a răspuns că vor să-i publice cartea. Ce carte? Era doar o intenție. Așa a apărut Poveștile unei inimi, la 27 de ani. Mi-a spus că se regăsește în ea și acum. Eu o căutasem în zilele dinaintea interviului și n-o mai găsisem. Despre cărți și cum ajung ele la cititori am vorbit și cu Sanda Nicola, aici.

50 de reviste pe lună și ideile care vin pe stradă

Diana răsfoiește și citește, după calculul ei, 50-60 de reviste pe lună. Citește foarte repede, din meserie, așa că soțul ei abia îi arată un articol și ea a terminat deja. O vreme n-a putut arunca nicio revistă, pentru că i se părea că aruncă munca cuiva. Acum le păstrează doar pe cele preferate și numerele foarte reușite, iar pe celelalte le dă mai departe sau le lasă în buzunarul scaunului din avion, pentru următorul pasager. La 18-19 ani visa la Vogue, ca orice fată. Acum ar vrea mai degrabă un stagiu acolo decât să scrie pentru ei, pentru că se simte mai „old school”.

Despre cum se face o revistă în România am stat de vorbă și cu Marta Ușurelu, aici.

Pe Facebook și pe blog scrie spontan. Doar vreo 10% din texte sunt planificate. Restul vin pe drum, mai ales când merge pe jos, ascultă muzică și se uită la oameni. Când e obosită, își notează ideile în telefon.

mie îmi place de exemplu să merg mult pe stradă merg foarte mult pe jos

O zi în care nu s-a plimbat măcar zece minute i se pare o zi pierdută. Pe lângă plimbare, ar citi zilnic. Prima pagină pe care o deschide dimineața era Forbes, din obișnuință, iar Instagramul e „companionul” ei de cafea. Ar interzice telefoanele la teatru și nu poate închide televizorul dacă dă peste un serial polițist, chiar dacă asta înseamnă să nu doarmă. Ce vrea să se facă atunci când va fi mare? O variantă mai bună a Dianei de acum.

succesul înseamnă să pui capul pe pernă seara liniștit și mulțumit și mândru de ce ai făcut în ziua aia

Pentru cine trăiește, ca Diana, între drumuri pe jos și avioane, pe winwin.fit am adus hanoracul sport WIN, din bumbac, și șosetele WIN, în roșu. Despre bagaje și ani întregi de drum am vorbit și cu Andra Oprea, aici.

Tu ce i-ai spus părinților la cinci ani că vei face și ai ajuns, până la urmă, să faci? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.