Andreea Berecleanu despre știri, rigoare și ce înseamnă luxul

Andreea Berecleanu a prezentat odată jurnalul pe întuneric. Un coleg din redacție mutase un încărcător dintr-o priză în alta, s-a produs un scurt-circuit și platoul a rămas în beznă. Acasă, emisia mergea, dar oamenii vedeau doar niște siluete. Ea și colegul de prezentare au continuat fraza ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, până când regia a oprit transmisia.

Pe Andreea o știm de ani de zile de la pupitrul știrilor Observator de la Antena 1. Am invitat-o în toamna lui 2018 pentru că mă inspiră rigoarea ei, felul în care și-a construit o imagine impecabilă, și voiam să văd ce e dincolo de ea. Dincolo de rigoare, e un om foarte sensibil, iar ea mi-a spus că, dacă te uiți pe contul ei de Instagram, vezi mai bine cine e de fapt.

Am vorbit despre cum a ajuns în televiziune aproape din întâmplare, despre ce le cere tinerilor din redacție, despre momentele în care sobrietatea din platou nu a mai ținut și despre ce înseamnă pentru ea luxul și sărăcia.

Cum a ajuns la știri o studentă la limbi străine

Pe la 12-13 ani, Andreea făcea injecții și lua tensiunea rudelor mai în vârstă. Avea mulți medici în familie și era curioasă. În liceu s-a îndrăgostit de literatura și cultura franceză și a ales filologia. Nu voia să fie profesoară, pentru că bănuia că nu are răbdare de pedagog. Planul era să intre ca translator la Ministerul Afacerilor Externe, să călătorească și să traducă acasă, pentru sufletul ei, poeți francezi.

Între timp scria deja ca reporter la România Liberă și la Cuvântul, singura fată într-o redacție de bărbați. O colegă de facultate care lucra la o televiziune a chemat-o într-o zi la jobul ei. Acolo, cineva a întrebat-o dacă nu vrea să dea o probă. Era șase dimineața, avea părul prins în coadă, nu era machiată și n-a existat prompter. A citit de pe o foaie câteva știri utilitare și a rămas. Ulterior a terminat și jurnalismul.

Gândește-te că am apărut la 18 ani la televizor, că nici nu știam bine cine sunt.

Crede că tocmai asta a ținut-o cu picioarele pe pământ. Spune că n-a vrut succesul cu orice preț și nici nu l-a așteptat, iar banii puțini din salariul de la început i-a chibzuit mereu.

La bază, meseria de jurnalist e cea de reporter

În redacție lucrează zilnic cu oameni foarte tineri și încearcă să aibă cu ei răbdarea pe care au avut-o cu ea, la început, oamenii care i-au fost repere. Mulți vin cu gândul să ajungă repede prezentatori, uneori doar pentru expunere. Ritmul îi cerne: o zi întreagă pe teren e o meserie de mare consum. Pentru Andreea, baza rămâne reporterul, pentru că el te obligă să fii curios toată viața. Ea a fost mult pe teren, știe puțin montaj și îi place să lucreze cu cameramanii, ca să știe ce cadre să ceară.

Mi-a povestit și de prețul meseriei. Cu vreo zece ani înainte, la o ședință de sumar, s-a uitat în jur la colegele ei, cam douăzeci de femei, și a numărat doar două-trei care aveau familie și copii. Ea era una dintre ele. Partenerul de lângă un jurnalist, crede ea, trebuie să înțeleagă meseria, ca să nu rămână prea mult singur.

Sobrietatea din platou nu înseamnă că nu o atinge nimic

I-am spus că mi se pare foarte sobră la pupitru și mi-a răspuns că doar pare. Când câteva sate din Buzău au rămas înzăpezite, n-a mai rezistat să stea în platou, la căldură. A cerut ajutorul unui prieten și a plecat cu un specialist în degerături, un pediatru și un medic generalist. Au mers pe jos prin nămeți, din casă în casă, împreună cu preotul satului, au oferit consultații și au lăsat medicamente pentru trei luni. A văzut acolo și cum a murit un bătrân pentru că ajutorul a ajuns prea târziu.

Când i-a murit tatăl, într-o zi de joi, s-a scris că a apărut pe post imediat după. Nu a fost așa. A prezentat lunea, după înmormântare, și a ales, fără să-i spună nimeni nimic, să poarte o lună alb și negru, culorile lui preferate. Echilibrul de la televizor e un antrenament, spune ea, ca la actori, care joacă și când li se întâmplă o tragedie. Râsul, în schimb, nu l-a putut ține mereu în frâu. La pasa cu o colegă, după știri externe cu animale, s-au amuzat odată atât de tare încât n-a mai putut termina formula de final.

Ce înseamnă luxul și ce înseamnă sărăcia

Dincolo de știri, Andreea spune că mai are trei vieți: copiii, soțul și clinica de medicină estetică pe care o au împreună. Acolo se ocupă de comunicare, social media și marketing, discută cu medicii și cu angajații. Intră și în sala de operații, se echipează, face poze și spune că știe toate tipurile de operații pe de rost. Cea mai grea i se pare rinoplastia. Rolul ei acolo l-a definit simplu: e un pic din sufletul clinicii.

Luxul înseamnă timpul liber pe care ți-l permiți pentru pasiunile tale și pentru hobby-uri.

Pentru ea, luxul trebuie să fie zilnic, măcar o jumătate de oră pe zi, pentru noi sau pentru cei dragi. O zi pe săptămână i se pare prea puțin. Sărăcia, în lumea noastră, e lipsa curiozității culturale. Despre copii spune că sunt mimetici: nu poți să-i ceri copilului să nu bea o băutură acidulată dacă tu o bei, iar argumentul „eu sunt mare, pot” nu funcționează în educație. Fiul ei, la momentul interviului, se apucase de enduro, dintr-o curiozitate a lui, iar ea, deși sportul o speria, l-a lăsat.

O femeie frumoasă e pentru ea o femeie împlinită, liniștită și cu pasiuni, iar ce n-ar trebui să spună niciodată o femeie despre ea e că nu e frumoasă. Despre culisele televiziunii am mai vorbit cu Paula Herlo, despre campaniile ei de la Pro TV, aici, și cu Sanda Nicola, aici.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, o piesă simplă, de zi cu zi, și elasticul de păr WIN din mătase, în nuanța ivoire.

Tu cât timp ai pe zi doar pentru tine? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.