Robert Rațiu despre reviste glossy, curaj și comunitatea LGBT

Robert Rațiu a picat examenul de admitere la liceu, iar câțiva ani mai târziu dirigintele lui le spunea părinților, la ședință, că în clasă e un elev despre care o să mai audă. Părinții au rămas uimiți când au auzit numele. De acolo am pornit conversația, din 2017, și de acolo se vede destul de bine ce fel de om e: unul care nu bifează căsuțele pe care le așteaptă ceilalți.

Am vrut să stăm de vorbă pentru că Robert a trecut prin mai multe lumi decât ar crede cineva care îl știe doar din reviste. A studiat psihopedagogie specială, a lucrat cu copii cu autism, apoi a ajuns în presa glossy, unde a stat ani buni, și, la momentul interviului, trecuse în PR, ca director de creație.

Am vorbit despre de ce mor revistele, despre curaj în ce pui pe copertă și, pe larg, despre comunitatea LGBT din România, într-o perioadă în care referendumul pentru definiția familiei era în toate discuțiile.

De la copiii cu autism la redacția unei reviste

Robert a crescut în Craiova, cu un an petrecut la bunicii din Sighișoara, unde a mers la grădinița germană. În clasa a zecea a făcut, împreună cu alți liceeni din oraș, o revistă literară pe care o trăgeau la xerox. Părinții lui au aflat de ea abia când le-a arătat-o tipărită. Spune că generația părinților nu era obișnuită să caute creativitatea la copii, contau notele, medicina, dreptul și ce zic vecinii.

N-a dat la jurnalism. Voia mai ales să plece din oraș, așa că a ajuns la Psihologie în București și s-a specializat în munca cu copiii cu autism. A lucrat vreo patru ani la Direcția pentru Protecția Copilului din sectorul 1, întâi la birou, apoi direct cu copiii. Schimbarea a venit dintr-o seară în oraș: o fostă colegă de facultate, care lucra la Tabu, i-a propus să scrie articole pentru secțiunea de psihologie. După trei luni de colaborare, Cristina Bazavan l-a chemat să fie web editor, iar după încă un an a ajuns redactor. Spune că acolo a învățat cele mai multe lucruri.

În 2008 a trecut la un alt glossy, unde a stat opt ani, ultimii doi ca redactor-șef. A plecat când a simțit că revista supraviețuiește din inerție, fără un plan coerent, și că n-o mai poate salva. Crede că un titlu local are greutăți pe care o franciză internațională nu le are, iar publicitarii aleg mai ușor numele cunoscute de afară. Despre presa scrisă și despre ce înseamnă să preiei o revistă am vorbit și cu Marta Ușurelu, aici.

Ce a schimbat în reviste și de ce nu se mai întoarce

Robert nu mai voia să facă o revistă de la zero. Simte că a spus ce avea de spus și se bucură când vede în alte reviste idei pe care le-a pornit el. Ce își dorește de la cei care fac reviste acum e curajul de a alege pe cine pun pe copertă și de a-și asuma că nu promovează pe oricine.

Pentru el, succesul înseamnă să schimbi ceva. Spune că a schimbat felul în care ne uităm la o revistă și că a spus lucruri pe care un redactor nu le-ar fi spus. I-am spus că și mie îmi place să schimb lucruri, iar el mi-a povestit că își rearanjează des mobila și hainele, doar ca să se uite altfel la ele.

schimbările sunt frumoase și ne pigmentează viața și ne provoacă și ne scot din rutină

De ce vorbește deschis despre comunitatea LGBT

Cea mai lungă parte a conversației a fost despre comunitatea LGBT. Robert amintește că până în 1997 în România s-au făcut arestări pentru homosexualitate și că abia după dezincriminare un tânăr gay a putut să crească știind că nu face nimic ilegal.

e foarte important să crești știind că nu comiți o crimă

Crede că semnalul trebuie să vină de la stat, prin parteneriat civil și, mai târziu, prin căsătorie, pentru că familiile LGBT cu copii există deja și nu sunt recunoscute. Spune că a avut noroc: a crescut într-o familie liberală, lucrează într-un mediu în care discriminarea nu se pune problema și n-a trebuit să dea socoteală nimănui. Tocmai pentru că pe el nu-l costă nimic să vorbească, vorbește. Nu se vede purtător de cuvânt al comunității, care e la fel de diversă ca țara.

Mi-a mai spus că nu-i face plăcere să meargă la Pride, dar merge, pentru că e momentul de vizibilitate maximă. Ce își dorește, de fapt, e să nu mai fie nevoie de atâtea discuții, ca oamenii să se poată duce la muncă și să-și vadă de viață fără să fie comentați pe stradă. Uneori se întreabă și el dacă nu e îmbrăcat prea extravagant pentru metrou.

O cafea băută o zi întreagă

La final am trecut la întrebările scurte. Dă unfollow pentru ignoranță și dimineața intră întâi pe un site de știri. Iar ciudățenia lui e că poate să bea dintr-o singură cafea ore în șir: odată a plecat cu ea din Berlin, a dus-o într-o excursie de o zi în Polonia și s-a întors tot cu ea. Spune că face tot timpul ce îi place și că asta e cea mai mare extravaganță a lui.

Despre cum arată lumea modei din interior, din partea de stil și presă, am mai vorbit cu Ovidiu Buta, aici.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, o piesă simplă, de purtat zi de zi, și șapca WIN, pentru zilele în care vrei ceva lejer.

Tu ce ai schimbat ultima dată, doar ca să vezi lucrurile altfel? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.