Elena Calistru, Funky Citizens, despre implicare civică

Elena Calistru merge la proteste pe tocuri. Nu ca declarație, ci pentru că așa se îmbracă în fiecare zi, iar dacă viața ei e tulburată de o decizie cu care nu e de acord, se duce așa cum e. Nu acceptă scuza că erai la birou și nu erai îmbrăcată potrivit. Pentru ea, să-ți exprimi o opinie, de bucurie sau de nemulțumire, ar trebui să facă parte din viața oricărui om.

Elena e președinte și cofondator al asociației Funky Citizens. Am invitat-o în februarie 2018, pe vremea protestelor de iarnă, ca să înțeleg ce înseamnă activismul civic dincolo de stradă. Mi-a rămas din conversație o idee care se leagă direct de sport: că și implicarea civică e un mușchi pe care trebuie să-l antrenezi.

Să te simți egalul celui care reprezintă o instituție

La început, când ajungea la o dezbatere publică într-un minister, unii credeau că e secretara trimisă de șef să ia notițe. Așa că se asigura de fiecare dată că știe subiectul foarte bine și a citit, spune ea, foarte multe lucruri, utile și inutile. Nu crede că s-a făcut vreodată de rușine într-o întâlnire cu un oficial. Și asta consideră cel mai important pentru un cetățean: „Să ne simțim egalul ăluia care reprezintă o instituție.”

Primul ei loc de muncă după facultate a fost la Transparency International România. Fusese acceptată la un master în străinătate, dar s-a gândit că notele și recomandările vor fi aceleași și peste un an, așa că a rămas să încerce. Acolo a prins, cum spune ea, microbul activismului, a călătorit mult și a cunoscut oameni din zona anticorupției, inclusiv din America Latină, unde organizațiile de profil sunt foarte inventive. Tot în familie, sora ei a ajuns vicepreședinte de bloc la 26 de ani, convinsă că blocul e celula de bază a vieții în comunitate.

Țara ca o fetiță pe care o mângâi pe creștet

Elena e critică cu multe lucruri din România, dar îi place să facă un pas înapoi. Exemplul ei: cu vreo 60 de ani în urmă, în Statele Unite, o femeie de culoare nu putea sta pe același loc cu un alb în autobuz. Noi, la mai puțin de 30 de ani de la căderea comunismului, avem o parte din viață la fel ca un om din Paris sau din New York.

ce am reușit să facem în 30 de ani este absolut extraordinar

Tocmai de aceea crede că trebuie să fim blânzi cu progresele astea, pentru că le putem pierde. Istoria o simte aproape prin bunicul ei. A plecat din Basarabia la 17-18 ani, pe front, părinții lui au fost deportați în Siberia și nu le-a văzut niciodată mormântul, iar în comunism a fost închis aproape trei ani la Jilava. Bunica ei era atunci însărcinată și, după naștere, a dat zile întregi ocol închisorii cu o păpușă în brațe, sperând că el o să vadă și o să afle că are o fetiță. Elena spune că se gândește în fiecare zi cum să nu ajungem niciodată înapoi acolo.

Problema României, în ochii ei, e că după Revoluție nu am știut să gestionăm entuziasmul. Mulți au crezut că intrarea în NATO și în Uniunea Europeană va face toate viețile mai bune, prea puțini le-au explicat oamenilor că nu va fi simplu, iar o bună parte din societate a rămas dezamăgită și în urmă. E absurd, spune ea, să-i ceri unui om care nu știe ce le pune copiilor pe masă mâine să urmărească ședințele de consiliu local.

Civismul se antrenează, ca un mușchi

Funky Citizens înseamnă, în explicația Elenei, cetățeni care sunt „civically fit”. Civismul e ca un mușchi: trebuie exersat, uneori cu genuflexiuni, alteori cu alergare. Ea vrea ca a fi fit civic să devină la fel de important ca fitness-ul fizic. Asociația încearcă să traducă pe înțelesul oamenilor partea complicată a sistemului public și să le arate ce instrumente au ca să schimbe ceva. Nu e vorba doar de proteste, ci de lucruri simple, ca să-i scrii parlamentarului tău. La momentul interviului, Elena tocmai își făcuse promisiunea să-i scrie parlamentarului ei o dată pe trimestru.

Protestele mici le vede ca pe niște victorii mici: de fiecare dată sunt mai mulți oameni, inclusiv antreprenori care au început să doneze pentru proiecte de educație civică și jurnalism independent. Cu programul lor de educație civică a mers prin multe școli și licee și a rămas impresionată de cât de orientați spre valori sunt tinerii, cu un simț al dreptății foarte dezvoltat. Despre intrarea în politică a spus clar că nu, pentru că se simte mai puternică în societatea civilă. Iar când e foarte deprimată, ascultă Al Bano și Romina Power, pentru că o duce cu gândul la speranța de la începutul anilor '90.

eu cred că poți să zici absolut orice despre tine câte vreme o zici tu și nu zici altul

Despre jurnalism, politică și implicare am mai vorbit cu Irina Bossy Ghica, aici.

Pentru că Elena a comparat civismul cu sportul, pe winwin.fit am adus colanții lungi WIN Prince și bustiera scurtă WIN Prince, gândite pentru antrenament.

Tu ce faci, concret, pentru orașul sau cartierul tău? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.