Ozana Barabancea despre operă, jazz, credință și disciplină

Prima poveste pe care mi-a spus-o Ozana Barabancea a fost despre trei mănăstiri văzute într-o singură zi, printre ele Bistrița. Acolo se refugiază cel mai bine, mi-a spus, și acolo și-a „activat liniștea”, de care are nevoie permanent.

Când am stat de vorbă, în 2018, Ozana era angajată la Operă de 30 de ani, cu contract neîntrerupt. Pe lângă operă, cânta jazz, preda canto, făcuse televiziune și, la momentul acela, era la master, la Teologie, la Pitești.

Ce mi-a rămas după conversație e o femeie care tratează aproape totul ca pe o decizie: meseria, fericirea, chiar și transformarea de după o operație.

Hotărârea pe care a luat-o de copil

Ține minte primele zile la operă: costumele, luminile, baletul. Fugea de acasă ca să vadă toate spectacolele, iar din corul de copii a ajuns în corul mare. A luat parte la premiera operei pentru copii Peter Pan, în 1984, iar peste ani Peter Pan a ajuns unul dintre cele trei titluri din lucrarea ei de disertație, despre educarea creștin-muzicală în operele pentru copii.

Am întrebat-o ce ar fi făcut dacă nu muzică. „Nu există altceva”, mi-a răspuns. „Hotărâre maximă.” A început pianul în clasa a treia și a recuperat doi ani într-unul, apoi a făcut canto clasic, a continuat cu pianul și a luat meditații. Acasă, toată familia era de ingineri, iar tatăl ei avea 2000 de oameni în subordine, la fabrica unde lucra. Ozana a bătut cu pumnul în masă și a spus că vrea să facă muzică, iar tatăl i-a plătit orele de canto, „de milă, de silă”. A dat apoi examene și la Operă, și la Operetă, a intrat la amândouă și a ales opera.

De ce spune că opera e cel mai complex sport vocal

Pentru Ozana, opera este „cel mai complex sport vocal”. Îți trebuie cultură muzicală, dar și un antrenament specific și greu, al corzilor vocale, al urechii, al sonorității. Concurența, spune ea, e imensă, și nu doar în București: vin din urmă foarte mulți tineri talentați și foarte bine pregătiți.

Cât durează până ajungi? Toată viața, spune ea. Compară opera cu medicina, unde nu există boli, ci pacienți: întâi îți definești sonoritatea vocii, pentru că pentru fiecare voce sunt scrise anumite partituri, iar la început ai nevoie de un îndrumător bun, care să-ți spună ce roluri ți se potrivesc.

Nu se umblă la muzică. Este nepervertită, este necosmetizată, nu este reorchestrată. Muzica de operă este așa cum a scris-o compozitorul.

Programul ei de atunci: o repetiție pentru Carmen în seara interviului, Carmen de Bizet a doua zi, Boema și pregătiri pentru Don Carlos de Verdi, într-o regie nouă. În vechea regie, cu 30 de ani în urmă, cântase și ea.

Jazzul, televiziunea și ce alege dintre ele

Ozana cânta și jazz. La momentul interviului pregătea, alături de alți muzicieni, o apariție la festivalul de jazz de la Izmir. Pentru ea conta mult: România revenea acolo după 25 de ani, iar ea nu mai reprezentase țara la un festival de jazz de la un drum la Varșovia, cu profesorul care a crezut în ea când s-a apucat de jazz. Despre canto, jazz și scenă am vorbit și cu Ana Odagiu, aici.

Am întrebat-o ce alege între televiziune și operă, deși cred că știam răspunsul. Opera, mi-a spus, „este tatuată de suflet”. Televiziunea îi place mult, atâta timp cât are ceva de spus și nu face compromisuri, iar până atunci avusese proiecte frumoase și decente. După o pauză, urma să revină din toamnă cu Te cunosc de undeva.

Are doi copii și, atunci, amândoi făceau pian. Când am stat de vorbă, băiatul tocmai avusese un concert, iar fiica ei îi spusese de curând că ar vrea să facă și canto. E mândră de ei, dar le vrea un drum „cu pași mici și la drumuri lungi”: „eu am să-i susțin, dar să știi că n-am să-i bag în față fără merit.”

Decizia contează mai mult decât incizia

Ozana trecuse printr-o operație, iar transformarea se vedea. I-am spus că mi se pare frumoasă, dar și grea. Mi-a răspuns că, privind în urmă, nu a fost deloc greu, pentru că a știut clar ce vrea. S-a dus la duhovnic, și-a luat binecuvântare, s-a spovedit și s-a împărtășit, iar de atunci o face în fiecare săptămână.

Dimineața, în pat, făcea câteva exerciții pentru spate, pentru că o durea, iar la momentul interviului își propunea să-și ia un antrenor personal și să meargă la sală. Nu mai stătea cu ochii pe cântar, se cântărea o dată la două-trei săptămâni, dar cele trei mese pe zi erau, cum spune ea, sfinte. Medicul i-a spus că poate să mănânce și zahăr, dar nu se dă în vânt după el.

Cel mai important, spune ea, e disciplina de după. Mulți se operează, dar unii nu se mai țin după un an de zile, iar stomacul se mărește la loc. Mi-a citat vorba medicului care a operat-o: „decizia este mai importantă decât incizia”. Despre cum îți organizezi mesele zilei am vorbit pe larg cu Lygia Alexandrescu, aici.

Liniștea, ca formă de succes

Fericirea, pentru Ozana, e tot o decizie. Am întrebat-o cum își începe anul:

O fericire indusă, o fericire aleasă, o fericire ca urmare a unei decizii pe care mi-o activez, mi-o dezvolt.

Dimineața nu intră pe niciun site, iar dacă ar interzice telefoanele undeva, ar face-o în biserică. De ce îi e frică? De Dumnezeu, atât. Despre succes spune că nu știe dacă e un scop în viață. S-a întâmplat să fie cunoscută, dar succesul poate fi și bine, și împotriva ta, iar ea vrea altceva: „eu vreau să am liniște”. Și, deși spune despre ea că e o carte deschisă, crede în decență și în faptul că intimitățile trebuie să rămână intimități.

La întrebarea despre lumea bărbaților mi-a răspuns altfel decât mă așteptam. Ozana nu crede în egalitatea dintre femeie și bărbat. Crede că bărbatul e bărbat și femeia e femeie și că femeia ar trebui să învețe să-l respecte. Ea se descria ca mamă singură, și mamă, și tată, dar admiră femeile care știu să-și țină căsnicia și și-ar dori ca fiica ei să-și păstreze bărbatul pe care îl alege, iar fiul să fie un cap de familie. Poate e idealistă, a adăugat.

Și mai avea o dorință: ore de nutriție și de gătit în școli, pentru fete și pentru băieți. Mi s-a părut o idee bună. Ea crede că masa în familie și gătitul împreună sunt foarte importante și recunoaște că aici are o carență, pentru că nu mănâncă des cu copiii ei. „Gătitul, cred că, este mai important decât mâncatul.”

Pe winwin.fit am adus colanții lungi WIN, Prince, pentru sală sau pentru mișcarea de acasă, și proteina fără aromă de la Chief, în ambalaj de 450 g.

Tu ce decizie ai luat o dată și ai ținut-o, chiar dacă cei din jur se așteptau la altceva? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.