Mihai Dan Zarug și umorul care l-a ajutat să facă față

Mihai Dan Zarug spune că nu i s-a părut niciodată că are umor de entertainer. Crede, în schimb, că umorul ăsta l-a dezvoltat în timp, ca să facă față existenței, ca pe un mecanism de autoapărare. De aici am pornit conversația, și de aici se înțelege mult din tot ce a urmat.

Mihai e designer vestimentar, produce haine sub brandul ZARUG și a trăit toată viața printre confecții și materiale. Îl știam din internet. În studio am descoperit un om foarte cerebral, foarte asumat și sincer, care se enervează când i se spune că e un personaj. Personajul, zice el, e construit de altcineva. El face ce îl taie capul dintotdeauna.

Un copil din Botoșani care cânta în fața blocului

A crescut în Botoșani, într-o vreme fără tablete și fără social media. Cânta în fața blocului, iar mamele din cartier îl aplaudau de la geamuri. Toată lumea îi cerea să cânte, să danseze, așa că la grădiniță se visa vedetă. Adolescența a fost mai grea: spune că s-a simțit pus la colț pentru că nu a fost niciodată ca ceilalți și că a ales să se izoleze. La întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului i-a bătut inima în gât pe drumul spre școală, apoi colegii s-au bucurat enorm să-l vadă. Atunci și-a dat seama cât de mult ține totul de percepție și că toți erau, la vremea aceea, niște copii cu foarte puțină informație.

Cel mai puternic model a fost mama lui, inginer textilist, care a condus o societate de confecții cu 3000 de oameni, într-o lume în care femeile erau rareori șefe. De la ea a învățat, prin observație și imitație, să deosebească texturile și compozițiile. Mama nu l-a împins spre modă. Singura influență directă a părinților a fost că i-au interzis să dea la actorie, așa că a făcut Dreptul, l-a terminat și a lucrat cam un an în resurse umane, fără să simtă că acolo e drumul lui.

Parisul, internshipul și orgoliul de la 21 de ani

Îi era frică de talentul lui la desen, așa că nu a avut curaj să dea direct la modă și s-a înscris la un MBA în managementul luxului, la Paris. Crede că a fost școala potrivită pentru el, pentru că i-a rafinat ce învățase acasă: texturi, calitate, obsesia pentru calitate. A urmat un internship la un birou de presă care lucra cu designeri pe care îi admira, printre ei Raf Simons, și apoi un post în managementul de produs la un designer belgian, care l-a și angajat.

Povestea pe care o spune cel mai sincer e cea din prima zi de internship, când i s-a cerut să scoată niște hârtii din coșul de gunoi și a refuzat, pentru că a perceput cererea ca pe o umilință. Privind înapoi, spune că atitudinea lui era la limita aroganței, că așa își compensa lipsa de încredere, și că atunci când nu cunoști un domeniu trebuie să fii pregătit să plătești prețul formării. Despre lumea modei văzută din culise, concluzia lui e simplă:

Pentru mine moda e creativitate, nu e vorba de o atitudine.

A plecat de la ultimul job după un scandal cu șeful, în 2009, chiar când a început criza. A căutat de lucru câteva luni, apoi s-a întors acasă, plângând tot drumul. Spune că nu s-a resemnat niciodată cu ideea că s-a întors în România și că, la momentul interviului, cocheta tot mai serios cu gândul de a pleca din nou.

Luxul fără tradiție și colecția făcută pentru sine

Întors în țară, a vrut să le explice românilor ce înseamnă luxul. Pentru el, aici există mai degrabă un lux de consum, al mărcilor venite din afară, pentru că lipsește elementul esențial: tradiția și istoria. Nu și-a găsit clienți care să înțeleagă despre ce vorbește, așa că a devenit propriul client. A făcut o colecție așa cum ar fi vrut el să arate hainele, cu nasturi din argint masiv și cașmir, l-a costat scump și a dus-o să o prezinte cumpărătorilor la Paris. A fost foarte aproape de o distribuție mare, care s-a stricat în două ore.

Cântatul a venit ca supapă, ca să iasă din eticheta de designer. Totul a pornit de la trei lecții de canto și a ajuns, cu emoții uriașe, la un casting și la o apariție la televizor. Despre teama de a face lucruri care nu se vând are o frază scurtă:

Dacă începi să te întrebi cine o cumpără, închide.

Spune că i-ar plăcea să fie fericit și să scape de angoasa zilei de mâine, pentru că frica te face să dai înapoi și să nu mai fii creativ. Succesul înseamnă pentru el să experimenteze cât mai mult. Iar dacă e un lucru pe care îl pune la baza relațiilor dintre oameni, acela e respectul.

Cu Mihai am mai stat de vorbă și după aceea: o dată după Asia Express și încă o dată despre anul pe care l-a numit fabulos. Dacă te interesează designul vestimentar din România, ascultă și conversația cu Laura Hîncu, despre mătase și cașmir.

Legat de stil și de detaliile mici, pe winwin.fit sunt elasticul de păr WIN din mătase, în negru, și șapca WIN.

Tu ce ai ales să faci atunci când ți-a fost frică să dai direct la ce îți doreai? Scrie-mi. Interviul întreg e pe canalul meu de YouTube.