Thailanda în pandemie: viza, carantina din Bangkok și vacanța

Am ales Thailanda pentru că ne era dor de Asia și pentru că acolo ne-am petrecut luna de miere, cu zece ani înainte. De data asta am plecat cu Ariana, într-o iarnă în care călătoriile nu mai semănau cu nimic din ce știam. Am primit atunci sute de întrebări despre cum am ajuns acolo, așa că am făcut un clip cu toți pașii, de la dosarul pentru viză până la prima zi de plajă.

Îl recitesc acum ca pe o pagină de jurnal. Regulile de atunci, din ianuarie 2021, nu mai sunt valabile, așa că nu-l lua drept ghid pentru o călătorie de azi. Dar povestea celor două săptămâni de carantină cu un copil, într-o cameră de hotel, mi se pare că merită păstrată.

Dosarul pentru viză și asigurarea care ne-a dat cele mai mari bătăi de cap

Thailanda nu era deschisă pentru turism obișnuit, așa că am aplicat pentru o viză turistică specială, cu documentele de pe site-ul ambasadei: pașaport valabil, poze, o taxă de 35 de euro de persoană, rezervarea de cazare și biletele de avion. Partea cea mai grea a fost asigurarea medicală, cu un prag minim de 100.000 de euro și cu un certificat care să spună clar că acoperă și COVID-19. Multe companii nu făceau această mențiune, iar fără ea asigurarea nu era acceptată.

Pe lângă viză, mai era nevoie de un certificat de intrare, care confirma că ai toate actele, de un test COVID negativ făcut înainte de zbor și de o hârtie de la medicul de familie, că ești apt de zbor. Compania aeriană verifica tot la îmbarcare și putea fi penalizată dacă te lăsa să urci fără ele.

Paisprezece zile într-o cameră de hotel din Bangkok

Carantina de două săptămâni se făcea doar în hoteluri autorizate de statul thailandez. Planul nostru era o vilă cu grădină în Phuket, ca Ariana, care începuse între timp școala online, să aibă puțin aer. Zborul direct spre Phuket ni s-a schimbat însă, iar carantina trebuia făcută în primul oraș în care aterizai, așa că am ajuns într-un hotel din Bangkok. Rezervările erau nerambursabile și cel puțin de trei ori mai scumpe decât o cazare obișnuită. Cea mai ieftină variantă găsită de noi era undeva la 800-1.000 de euro, pentru o cameră cu un pat, iar o familie de trei avea nevoie de două dormitoare, ca un eventual bolnav să poată fi separat.

Prețul includea trei mese pe zi, livrate în cameră, și testele: unul în ziua sosirii și încă două pe parcurs. După a opta zi, cu testele negative, am avut voie să ieșim o oră pe zi într-o zonă de lângă piscină. Alcoolul era interzis pe toată durata carantinei. Ziua mea și Revelionul le-am petrecut cu o cană de ceai, iar focul de artificii l-am văzut de la geam.

Ariana s-a descurcat surprinzător de bine. A avut și momente de plictiseală, cum are orice copil închis între patru pereți, dar am umplut timpul cu jocuri, filme și școală. La final, întrebată cum a fost, a zis că bine, iar singurul lucru pe care l-ar fi vrut altfel era piscina deschisă.

Prima zi liberă și o plajă fără oameni

Când am ieșit din carantină, am mers prin Bangkok de dimineața până seara: parcuri publice, două temple deschise, un food court într-o clădire de birouri, peste tot cu temperatura măsurată la intrare și dezinfectant. Apoi am plecat spre o insulă, unde abia atunci a început vacanța. Thailanda era foarte strictă: când apăreau cazuri într-o provincie, zona era închisă imediat, iar toată lumea purta mască, chiar și acolo unde nu erau cazuri active. Din vacanța aceea țin minte mai ales o plajă lungă de un kilometru pe care „nu am văzut picior de om”, doar valuri și apă la temperatura perfectă.

Despre Asia și despre cum îți faci bagajul pentru ea am vorbit pe larg cu Andra Oprea, care a trăit doi ani în Filipine, aici, iar despre călătoriile cu buget și cu mult mers pe jos, cu Laura și Sebastian de la Călător în Bascheți, aici.

Tu ai călătorit în perioada aceea? Cum a fost? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.