Ada Condeescu despre actorie, fotografie și expoziția Colentina

Într-o dimineață, pe la cinci, Ada Condeescu se întorcea de la o filmare prin cartierul Colentina. Lumina era, cum spune ea, ca un miraj, așa că a oprit mașina și, oricât de obosită era, a scos aparatul și a făcut poze. Fotografiile acelea din 2014 au devenit, doi ani mai târziu, prima ei expoziție.

Pe Ada o știam din film, nu din fotografie, așa că am vrut s-o aflu pe amândouă. Când am stat de vorbă, în vara lui 2017, era ambasador Art Safari și avea deja invitația de a expune la ediția din 2018. Dar actoria a rămas, spune ea, primul lucru.

Ce mi-a rămas după conversație e felul în care vorbește despre pregătire și despre echilibru. Și un răspuns despre ce n-ar trebui să-și spună o femeie, pe care l-am tot rumegat după aceea.

Fotografia fără presiunea unui public

Ada fotografiază de mulți ani, mai mult pe film și în alb-negru. Colentina e prima serie făcută pe digital, color, pentru că la noi developarea filmului devenise complicată și nu voia să se tot împiedice de partea tehnică. Aparatul îl avea la ea pentru blogul pe care îl ținea atunci, unde punea imagini din culise de la filmări.

Ce mi-a plăcut e că n-a fotografiat niciodată cu gândul la o expoziție. Spune că asta îi dă o libertate mare: faci ce vrei, când vrei, în ritmul tău, și poți să greșești. Zona aceea de blocuri tipizate, de câmp și de gol a inspirat-o tocmai pentru că i se părea aberantă, iar lumina a făcut restul. Despre fotografie văzută din interiorul meseriei am vorbit și cu Alexandru Zainea, aici.

De la Roma la facultatea de actorie, într-o seară de Paști

Primul spectacol l-a jucat în clasa a șasea. A mers în turneu la Sfântu Gheorghe, a repetat până noaptea târziu, iar bucuria cea mai mare era că dormea departe de acasă. A urmat un rol mic într-un film de televiziune, cu cascadori și sânge pictat pe față, iar cu primii bani câștigați și-a cumpărat o bluză dintr-un magazin de lângă școală, la care visa cu prietenele ei.

Totuși, n-a pornit spre actorie. A făcut liceul bilingv de italiană și avea totul pregătit ca să dea la Litere, la Roma. Mergea însă mult la teatru și o fascina trecerea din lumea aceea ireală înapoi în ceva foarte terestru. De Paști, în clasa a douăsprezecea, le-a spus părinților, direct, că nu mai pleacă și că dă la actorie. Ei ar fi preferat studiile în străinătate, dar, lucrând și ei în zona literelor, s-au împăcat repede cu ideea.

De ce nu se uită niciodată la duble

Ada se descrie ca fiind foarte precisă când vine vorba de pregătire. Și totuși, cu două zile înainte de filmare are mereu senzația că nu mai știe nimic. Personajul începe să funcționeze abia pe platou:

abia când ajungi pe platou și se dă drumul la cameră, abia în momentul ăla chiar începe personajul să funcționeze

De aceea refuză să se uite la ce s-a filmat. Venea din teatrul din facultate, unde analizai și corectai totul, dar la primele filme regizorii nu-i lăsau pe actori să se vadă, iar ea a descoperit că închiderea asta îi prinde bine. Dacă devii conștient de tine și te vezi din afară, spune ea, e foarte grav pentru un actor. Prima variantă montată a filmului o poate vedea liniștită, dar nu și dublele.

I-ar plăcea să meargă spre o zonă mai masculină, un rol de justițiar, cu o sabie, eventual pe cal, pentru că știe să călărească. Și și-ar dori să joace alături de Anthony Hopkins. Pe scenă, comedia i s-a părut mai grea decât drama: obișnuită cu jocul minimal din film, i-a fost greu la început cu jocul mai gros din teatru, până când regizorul a tăiat și a lăsat forma finală. Despre actorie și despre cum își aleg actorii proiectele am vorbit mai pe larg și cu Ada Galeș, aici.

Ce înseamnă succes pentru Ada

Pentru Ada succesul înseamnă muncă multă și pregătire intensă, viziune de ansamblu, mult noroc și ceva ce mi s-a părut foarte matur:

Înseamnă să nu o iei razna în momentele când ai putea din diferite pricini, fie că e o chestie personală, fie că e o bucurie mare sau o tristețe mare.

Spune că are succesul pe care și l-a dorit, în nișa ei, și că s-a ținut departe de cel de presă. La începuturi, o publicație de scandal a pus imagini din film ca și cum ar fi fost din viața ei reală, iar atunci a afectat-o. La momentul interviului râdea de asta. Relațiile personale le păstrează pentru ea, pentru că i se par lucruri intime, oricât de expus ai fi.

Cât despre ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea, răspunsul ei a fost că ar trebui să lupte cu „nu pot”: mi-e rușine, nu mă duc acolo, mi-e jenă să vorbesc în public. În timpul liber gătește, grădinărește la casa de lângă București unde ține animale, face sport lejer și se uită la fotbal. Pe Instagram urmărește doar ce o interesează și dă unfollow când simte exces sau lucruri în care nu crede.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, o piesă simplă de purtat zi de zi, și colanții lungi WIN Prince, pentru sport și mișcare fără prea multă bătaie de cap.

Tu ce „nu pot” ai de dat la o parte anul ăsta? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.