Ioana Uretu, Ovidiu Buta, Cristina Stănciulescu și Dani Oțil

Patru oameni care lucrează cu imaginea, fiecare în felul lui, la aceeași masă, în decembrie 2018: Ioana Uretu, Ovidiu Buta, Cristina Stănciulescu și Dani Oțil. Am început foarte original, cum le-am spus, cu o întrebare de final de an: care e cel mai important lucru pe care l-ați făcut anul ăsta?

De acolo conversația a luat-o în toate direcțiile. Am vorbit despre online și televiziune, despre telefonul pe care nu-l lăsăm din mână, despre ce n-ar mânca niciodată și despre meseria pe care ar alege-o dacă ar lua-o de la capăt. Au fost și multe glume, pentru că Dani nu poate sta prea mult serios.

Un an întreg, spus în câteva fraze

Ovidiu Buta a spus că, pe plan personal, cel mai important e că a trecut încă un an bine, iar profesional i-a fost un an plin de surprize, mai multe plăcute decât neplăcute. Fie lucrurile s-au liniștit, fie a reușit el să se adapteze la haosul din jur. Dani Oțil ridicase la alt nivel restaurantul deschis de curând și a descoperit că se pricepe să fie șef. Pe plan personal, își măsoară reușitele prin sport și competiții, iar anul acela trecuse de la un Renault Clio la o mașină de curse adevărată. Cel mai important, spunea el, e că nu și-a frânt gâtul.

Ioana Uretu a avut un an de haos creativ. A fost la un masterclass de floristică la New York și spunea că afacerea ei cu dulciuri și flori e înfloritoare, cum îi zice și numele. Pe Ioana o mai avusesem invitată, iar interviul despre torturi, bezele și plecarea din corporație îl găsești aici. Cristina Stănciulescu tocmai pornise proiectul la care se gândea de trei ani, un site de interviuri lungi, scrise, „exact împotriva curentului”, pentru oamenii care încă vor să citească. Încheiase și o colaborare cu ProTV de care era mândră.

Online sau televiziune?

Eu aveam impresia că partea creativă se mutase în online și am vrut să văd unde se simt ei mai acasă. Răspunsurile au fost mai nuanțate decât mă așteptam. Unul dintre ei spunea că nici nu mai deschide televizorul și că dimineața citește presa pe telefon. Ovidiu a venit cu ideea că cele două se împletesc și că fiecare are setul lui de valori. Dani a adus un argument simplu: dacă te uiți pe telefon, a doua zi, la o emisiune americană de seară, tot la televizor te uiți, doar pe alt ecran. Marii producători de conținut erau, în opinia lui, tot televiziunile și studiourile de film. Diferă doar felul în care alegi.

Dani a mai ridicat o problemă care mi-a rămas în minte. Cu agenția lui de conținut online făcea filmulețe cu regie și lumină, care nu aveau cum să concureze cu postările care adună zeci de mii de aprecieri doar pentru că arată mai multă piele. Ce alegem să urmărim și ce alegem să facem online rămâne până la urmă decizia noastră.

Telefonul, de la unealtă la dependență

Toți patru foloseau telefonul pentru aproape orice: mail, rețele sociale, presă, poze, filme descărcate pentru avion. Ovidiu spunea că lucrează în trei colțuri ale lumii stând pe canapea și că pentru el contează întâi bateria, apoi ecranul, ca să vadă culorile exact cum sunt. Despre viitor au avut idei diferite. Unul dintre ei scrisese, încă din 1999, despre un ecran flexibil din care poți croi haine și credea că telefonul va ajunge integrat în ce purtăm. Dani credea că, după ce au fost mari, apoi mici, apoi iar mari, telefoanele vor redeveni foarte mici.

Partea cea mai sinceră a fost despre dependență. Unul dintre invitați a recunoscut că intră în panică atunci când își uită telefonul acasă și că nu se simte bine să-i spună copilului să lase telefonul, cu telefonul în mână. Copilul îi răspunde exact ce ne-am aștepta. Nu e o temă nouă, dar e bine s-o auzi spusă cu voce tare.

Meseria pe care ar alege-o din nou

Când i-am întrebat ce meserie ar alege dacă ar lua-o de la capăt, Dani a spus că ar fi sportiv profesionist, poate unul mediocru, dar ce mai contează. Cristina a povestit cum, în clasa a cincea, la Pitești, l-a văzut la școală pe actorul Silviu Stănculescu:

Și am zis, doamne, ce frumos sunt actorii, vreau să fiu o actriță.

Visul a ținut-o până în clasa a 12-a, dar părinții n-au lăsat-o. A încercat trei ani la Medicină, deși nu suportă spitalele și sângele, a făcut apoi Chimie și Litere, iar într-o zi, pe terasa unui teatru, a fost singura care a ridicat mâna când se căutau reporteri la Radio România Tineret. Așa a ajuns, până la urmă, tot printre actori și artiști. Ovidiu, care ar fi scris romane polițiste, a explicat de ce n-o mai face:

Iar în clipa de față, chiar cred și o spun tot timpul, că imaginea este mult mai importantă decât textul.

Pe Ovidiu l-am avut mai târziu invitat și singur, într-un interviu despre stil și jurnalism de modă, pe care îl găsești aici. Iar despre enduro și viteză am vorbit cu Dani separat, aici.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN și șapca WIN, două piese simple, de purtat zi de zi.

Tu de ce ți-e mai greu să te desparți, de televizor sau de telefon? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.