Aylin Cadîr despre teatru, muzică, maternitate și yoga

Când am stat de vorbă cu Aylin Cadîr, în vara lui 2018, avea un album întreg gata, doar că în sertar. Trebuia să iasă cu un an înainte, apoi l-a amânat ca să nască, iar între timp a mai adăugat piese și a tot corectat versuri.

Pe Aylin o știu de când a început cu muzica. Între timp juca la Teatrul Național din București și avea un spectacol pe care simțea că îl duce ea. Acasă avea doi copii mici, unul dintre ei bebeluș.

Am vrut s-o întreb ce alegi când ai două meserii, muzica și teatrul. Am vorbit și despre musical, despre yoga, despre somn cu doi copii mici și despre de ce filmele noastre par un pic gri.

Muzică sau teatru, o întrebare banală la care nu are răspuns

Am întrebat-o ce ar alege, muzică sau teatru. În perioada aceea făcea mai mult teatru, dar alegerea n-a putut-o face.

Pentru că nu poți să faci două lucruri în același timp, oricât de tare te-ai propune și oricât de mult am crezut eu că pot să le fac pe ambele.

Așa că le face pe rând. Când e sută la sută în teatru, cealaltă parte suferă, iar proiectele de muzică așteaptă de mult. De aici, spune ea, o nemulțumire care nu trece, pentru că mereu are ceva neterminat. S-a gândit că poate ar fi mai sănătos să aleagă una. I-am spus să nu facă asta și să scoată din sertar câte un proiect când îi vine momentul.

Albumul era un astfel de proiect, într-o zonă mai electronică decât ce făcea înainte, fără să fie excesiv. De aici și o mică teamă: „mi-e teamă de reacțiile oamenilor care mă plăceau pentru ce eram înainte”. Spre film și-ar fi dorit să meargă, dar credea că nu e momentul. Făcuse un lungmetraj cu câțiva ani înainte și nu știa dacă a fost cea mai reușită treabă, iar pe film, spunea, nu avusese noroc până atunci.

Despre drumul dintre muzică și teatru am vorbit și cu Ana Odagiu, care a studiat canto și jazz înainte să dea la actorie, aici.

Spectacolul pe care simte că îl duce ea

Am întrebat-o dacă rolul principal de atunci e cel mai important de până acum. „Sper că nu.” Înainte jucase o elevă, tot un rol mare, și acolo spune că a început de fapt totul. Dar spectacolul acela era cel mai greu de până atunci, unul pe care simte că îl duce ea: „n-am cum să am o seară proastă”.

Din afară, musicalul pare ceva ușor. Aylin spune că e invers.

Repetițiile la musical sunt cele mai solicitante din orice fel de gen de teatru pentru că este și fizic pe partea de dans, coreografie este și muzical

Se pornește cu repetițiile de canto, apoi vine textul, apoi dansul. Tocmai asta îi place, pentru că așa a pornit, la 16 ani, la un concurs: să fie solicitată din toate părțile. „Mă simt folosită cum trebuie.” Dacă ar pune ea o piesă în scenă, ar porni de la ea însăși. Doar că, recunoaște, e plină de începuturi de drumuri.

Yoga, opt ore de somn și un sat întreg în jurul copiilor

Aylin venea direct de la o oră de yoga. După prima sarcină a făcut recuperare abdominală și pilates, dar acum face în principal yoga, unde spune că e premiantă. E sportul în care se simte cel mai bine, în elementul ei, și la fiecare oră depășește ceva ce data trecută nu putea. Giulia Nahmany, care a deschis un studio de yoga, nu o vede ca pe un sport, și am vorbit despre asta aici.

Am întrebat-o cum se descurcă acasă, cu doi copii mici. Aylin spune că ei sunt sursa ei de energie, iar cel mare abia începuse să-i testeze cunoștințele de parenting, pentru că ea chiar citește despre asta. Și doarme bine: în noaptea dinainte dormise cam opt ore. Explicația e că are ajutor, în jurul copiilor e un sat întreg. Dacă are nevoie de o pauză, e mai degrabă o pauză de la toată lumea din jur. I-am spus că e mare lucru să ai ajutor. Știe, și de aceea nu se plânge. Ar putea să mai facă un copil, are resursele, dar nu vrea.

Unde ar interzice telefoanele? Copiilor. În discuție a apărut un interviu cu un psiholog și psihiatru, după care copiii n-ar trebui să primească telefoane și tablete până la 18 ani. Partea grea e cum îi ții departe: trebuie să fii creativ și să le oferi altceva. Și o observație din aceeași discuție: „mai greu e să dezobișnuiești adultul decât copilul”.

De ce filmele noastre par un pic gri

I-am spus că am pus întrebarea asta multor colegi de-ai ei de scenă: de ce filmele care se mai fac în România au toate o tentă comunistă? Aylin crede că cei care le fac, de la scenariști și regizori până la producători și scenografi, sunt oameni crescuți în comunism, iar influența vine fără să vrem. Filme neinfluențate de istorie, crede ea, vor face copiii ei. Am vorbit și despre cum, chiar dacă tema nu e comunistă, filmul arată „griuț”. Ca exemplu, Aylin a dat un film cu acțiunea în zilele noastre, care i s-a părut superb, dar în care e de ajuns un personaj crescut în comunism, nici măcar principal, ca să rămâi cu senzația aceea.

Din copilărie nu se vedea actriță, pentru că nu știa ce înseamnă viața de actriță. Visul de atunci era să fie cântăreață de muzică ușoară. Și Xena. I-am spus că mai avusesem pe același scaun o războinică, pe Ada Condeescu, care visa un rol cu sabia, pe cal, și am vorbit cu ea mai pe larg aici. Aylin se vede totuși un pic mai pe relax.

Ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea niciodată? „Că nu e frumoasă.” Între Facebook și Instagram a ales Instagram. Iar dacă ar intra acum un elefant roz în cameră, i s-ar părea absolut normal.

În vara aceea mai avea de jucat la TNB, urma un drum la Niș, în Serbia, cu un spectacol al teatrului, și o vacanță la mare. Lansarea albumului, spunea, avea s-o anunțe când va fi cazul. La final i-am spus să rămână zen. Era atât de zen încât nici eu nu mă mai puteam concentra.

Pentru orele de yoga sau de pilates, pe winwin.fit am adus colanții Softsculpt de la Sisterly Tribe, din țesătură elastică în patru direcții, cu talie mai înaltă, și topul Soft Ballet Wrap, din material moale, elastic și respirabil.

Tu ai două lucruri pe care le iubești la fel de mult? Ai ales unul sau le faci pe rând? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.