Diana Munteanu despre MTV, Prietenii de la 11 și optimism

Diana Munteanu avea 39 de ani când a venit la mine și mi-a spus, liniștită, că face 40 în anul acela și că nu o sperie deloc. Se simte, zice ea, undeva la 30 și puțin. Pe mine m-a interesat de unde vine energia asta, pentru că o știu de pe vremea când era VJ la MTV și apărea în toate clasamentele cu cele mai frumoase femei din România.

La momentul interviului, Diana prezenta în fiecare zi, live, emisiunea Prietenii de la 11. Avea în spate cam 20 de ani de televiziune, un traseu pe care ea însăși îl numește șerpuit: pian, atletism de performanță, actorie, apoi muzică la televizor. Am vorbit despre toate astea, dar și despre cum crești un copil fără tabletă și fără telefon, într-o vreme în care toți colegii lui au.

Ce mi-a rămas după conversație e felul în care vorbește despre succes. Sau, mai exact, cum îl refuză.

De la atletism și teatru la anii de MTV

Când era mică, Diana a vrut să fie stewardesă, deși recunoaște că e cel mai fricos om când vine vorba de avion. A vrut apoi să fie educatoare, ca bunica ei, a făcut vreo patru ani de pian, iar pentru că era foarte slabă, părinții au îndrumat-o spre sport. A ajuns la atletism de performanță, dar prin clasa a noua și-a dat seama că nu se vede făcând asta toată viața. Așa a ajuns la teatru, unde la admitere erau 27-29 de candidați pe un loc. Părinții ar fi vrut-o la Drept, pentru că o vedeau foarte justițiară, dar au susținut-o oricum.

Perioada televiziunilor muzicale a fost pentru ea una foarte frumoasă, pentru că iubea muzica atunci și o iubește și acum. Prezenta emisiunile Latino, filmau mult la mare, a mers la ediții internaționale unde a văzut artiști de afară, și își amintește interviul cu Enrique Iglesias, când a venit în România. Pe atunci erau doar câteva posturi muzicale, să fii VJ era ceva nou, iar MTV era un brand imens. Acum, spune ea, s-a schimbat totul: posturile sunt multe, iar muzica se descarcă de oriunde.

Un copil fără tabletă, dar cu FIFA

Cea mai surprinzătoare parte a interviului a fost despre fiul ei, care la momentul acela avea nouă ani și nu avea tabletă, telefon sau calculator. Doar un ceas cu cartelă, prin care îl poate suna și vedea unde e. Diana spune că nu i le-a interzis. Pur și simplu nu le-a cerut, iar ea l-a ținut ocupat cu mingea, bicicleta, rolele și creta pe asfalt. Jocuri pe televizor au, totuși: copilul face fotbal de trei ori pe săptămână, așa că FIFA e ceva foarte normal în casa lor. Dacă o să ceară un telefon și o să fie la vârsta la care poate avea grijă de el, o să-l primească.

Relația lor, spune ea, e una de prietenie. Nu s-a ferit niciodată să-i explice lucrurile și crede că important e ca un copil să facă diferența între bine și rău, nu să fie ținut departe de rău. Despre limitele puse cu căldură am vorbit mai pe larg cu Urania Cremene, aici.

Mi-a povestit, fără nicio jenă, că a ajuns la 102 kilograme când a născut, din cauza retenției de apă și a poftelor pe care și le-a făcut pe toate. A revenit la televizor după vreo patru luni și spune că nu i-a fost greu să le dea jos.

Trezirea de la 5:30 și ce mănâncă acum

Emisiunea zilnică i se potrivea, pentru că Diana e un om foarte matinal. Se trezea singură, fără ceas, la cinci și jumătate, se culca pe la zece și jumătate și spunea că se simte foarte bine așa. Despre echipă vorbea ca despre o familie, iar în timpul liber mergea la pilates și îl ducea pe fiul ei la antrenamentele de fotbal.

Când am întrebat-o ce alege între vegan și slănină cu ceapă, a râs: slănină nu mănâncă, iar carne aproape deloc, dar nu pentru că ar fi un trend. Pur și simplu nu a mai putut să mănânce prea multă. Gătește foarte bine, dar sănătos, fără mâncăruri grele. Pentru fiul ei mai face ciorbe, gogoși și un pateu de casă.

Procesul, nu succesul

Când a venit întrebarea despre ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea, Diana s-a gândit la cele care spun „eu nu pot”. Pentru ea, nimic nu e greu și totul e posibil.

În general, eu cred că femeile sunt foarte puternice și sunt pro asta și cred că femeile pot face foarte multe lucruri.

Feminitatea o vede ca pe o chestiune de atitudine, nu de tocuri. Iar la întrebarea despre succes a refuzat aproape cuvântul. Spune că se ferește de el, că e folosit prost de multe ori și că preferă să nu aibă succes și să-i fie bine. Explicația vine din anii de actorie, de la profesorul Ion Cojar.

El ne-a spus întotdeauna să urmărim procesul și nu succesul.

Se descrie drept cel mai optimist om pe care îl cunoaște. A avut și ea perioade grele, dar a știut mereu că o să iasă bine din orice situație. Singura panică pe care o recunoaște e cea de avion, așa că Bali rămâne, deocamdată, pe Instagram.

Pe winwin.fit am adus colanții lungi WIN, în nuanța Prince, și bustiera scurtă WIN, din aceeași serie, pentru zilele cu pilates sau cu mișcare.

Tu de ce te bucuri azi, chiar dacă e ceva mărunt, cum ar fi soarele sau un pahar cu apă rece? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.