Lăcrămioara Bozieru, profa de engleză care vorbește cu elevii

Lăcrămioara Bozieru avea 52 de ani la momentul interviului și preda engleza la liceu. Are tatuaje, o tunsoare la care nu te aștepți la catedră și un fel de a vorbi cu elevii pe care rar îl vezi la catedră. Am vrut s-o cunosc și n-am vrut să țin asta doar pentru mine, așa că am invitat-o să stăm de vorbă.

Am vorbit despre programa școlară, despre adolescenții care nu mai pun întrebări, despre educația sexuală, despre școala online din 2020 și despre ce ar trebui, de fapt, să rămână unui copil după liceu. Mi-a rămas mai ales imaginea unei profesoare care nu-și propune să-i câștige pe copii de partea ei, dar care e acolo când vin.

Cu Ion și Luceafărul nu prea îi mai atragem

A terminat liceul în 1986. Își dorea Filologia la Iași, dar familia a decis că ingineria ar fi o idee mai bună, pentru că posturile de profesori erau blocate. După ce eșecul cu ingineria a devenit evident, a mers spre ce își dorea. Între engleză și franceză a ales engleza, care i s-a părut mai ofertantă, și nu regretă. Un an a predat și româna, la rugămintea directoarei liceului, ca să suplinească o colegă. A fost un an foarte greu, spune ea, pentru că e obositor să încerci să împachetezi banalitățile așa încât copiii să rămână curioși.

Despre programa de română are păreri ferme. E mai aerisită decât acum 30 de ani, dar în programa de examen nu intră nicio scriitoare, iar diferențele dintre clasele de real și cele de uman sunt minime. Nu vrea să dispară Eminescu sau Caragiale, pentru că un popor are nevoie de identitatea lui culturală, dar s-ar întreba de ce nu ar putea veni Panait Istrati în locul lui Agârbiceanu și de ce copiii nu citesc literatură română contemporană, inclusiv o distopie scrisă de un autor tânăr, pe care o citise de curând. Până nu se schimbă asta, crede că nu vom reuși să ridicăm nivelul de alfabetizare al generației lor. Despre cărți și despre cum ajungi să citești cu plăcere am mai vorbit cu Maria Desmirean, aici.

Nu crede nici că generația de acum e mai deșteaptă sau mai puțin deșteaptă decât a noastră. E altfel structurată. Despre olimpiade crede că competiția permanentă poate duce pe un adolescent la burnout mult prea devreme, iar un copil care își construiește toată identitatea pe locul de pe podium nu mai știe cine e la primul eșec.

Eticheta de pe borcanul de zacuscă

Mi-a povestit că, acum câțiva ani, elevii o întrebau orice la prima oră: cum îi cheamă copiii, dacă are cățel sau pisică, unde lucrează soțul. Le răspundea deschis. De câțiva ani, nu mai primește nicio întrebare. Copiii vin din gimnaziu cu o barieră și cu o etichetă pusă pe toți profesorii, iar ea se simte ca un borcan de la bunica de pe care nu reușești să dai jos eticheta.

o răzui tragi de ea cu cuțitul și parcă de fiecare dată te sfidează și rămâne acolo

Elevii se deschid abia pe la sfârșitul clasei a noua sau începutul clasei a zecea. Unii rămân șocați când profesoara râde în oră. Mie mi-a amintit de profa mea de română, care era cam în genul ei: om deschis, la care mergeam cu toate întrebările. Am avut noroc de un om deschis.

Încrederea asta vine însă cu o răspundere mare. Elevii îi spun lucruri pe care nu le spun nimănui, inclusiv despre orientarea lor sexuală. A petrecut trei ani de liceu încercând să protejeze un elev de comentariile colegilor, iar după bacalaureat unul dintre colegi i-a spus că știa din clasa a noua și că, de la un moment încolo, nu-l mai interesase. Pentru ea a fost o surpriză plăcută, și faptul că îl acceptaseră, și faptul că își dăduseră seama de eforturile ei.

Educația sexuală pe care o cer chiar ei

Când s-a discutat aprins despre educația sexuală în școli, au avut ceva de spus părinții, parlamentarii, sindicatele. Lăcrămioara i-a întrebat pe copii. La începutul anului, le-a dat dreptul să aleagă două teme din afara programei. La șapte din cele 11 clase la care preda, au cerut o oră de educație sexuală.

Spune că mulți profesori de biologie evită capitolul despre aparatul reproducător, că adulții au impresia că adolescenții știu tot, iar întrebările pe care le primește ea arată altceva. Părinții nu au timp, au jenă sau nu știu nici ei, așa că școala ar trebui să compenseze. Și, peste toate, presiunea pe care o pune pe ei imaginea de succes proiectată de media, care îi lasă nemulțumiți și cu impresia că alții sunt de vină.

Școala online, ca un stâlp apărut din senin

Despre trecerea la școala online, în 2020, a vorbit fără să înfrumusețeze. A comparat-o cu momentul în care ocolești un câine pe drum, intri într-un stâlp și te trezești cu nasul spart: plângi, apoi te concentrezi pe ce poți repara. La 52 de ani a trebuit să învețe Zoom, Skype și Google Classroom, a stat zeci de ore cu laptopul în brațe, a întrebat colegi din țară și din afară și i-a întrebat pe copii ce folosesc ei. La momentul interviului voia să păstreze Google Classroom și după întoarcerea în clasă.

Crede că elevii erau mai pregătiți pentru online decât profesorii, ceea ce e normal, și că e o greșeală să refuzi ajutorul lor. Din grupurile internaționale de profesori de engleză a păstrat un sfat: să nu mai tindă spre perfecțiune, pentru că în încercarea asta riști să-i sacrifici pe elevi.

Ce rămâne după școală

A crescut într-un orășel din Dâmbovița și spune că a avut norocul unor profesori care i-au schimbat destinul. De aceea nu a tentat-o sistemul privat: simte că trebuie să dea ceva înapoi. Când e nervoasă, gătește, și uneori a dus mâncare la școală. Unui elev a cărui mamă era plecată i-a adus un borcan cu murături. Foștii elevi o caută și după liceu, iar cu unele foste eleve a rămas prietenă de mulți ani.

Satisfacția ei e simplă: dacă elevii au plecat cu ceva învățat de la ea, oricât de puțin, chiar și o salată făcută la ora de dirigenție, e bine. Școala, spune ea, nu trebuie să transmită doar informații, ci și valori, cum ar fi bunătatea și generozitatea. Nici engleza perfectă nu e un scop în sine: copilul trebuie să-și dorească, nu părintele pentru el, iar un copil nu e un instrument prin care părinții își îndeplinesc dorințele neîmplinite. Pentru ea, succesul înseamnă să fii împăcat cu tine însuți, indiferent de ce spun ceilalți.

umanitatea este bazată pe binele mic pe care îl fac cât mai mulți oameni

Pe winwin.fit am adus elasticul de păr WIN din mătase, în negru, și șapca WIN, în roz, două piese simple, de purtat zi de zi.

Tu ai avut un profesor care ți-a schimbat drumul? Mi-ar plăcea să-mi scrii despre el. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.