Richard Joannides despre școala care te învață să înveți

Imaginează-ți o oră despre oceane care începe cu un profesor care povestește că a văzut aseară, pe o stradă din București, niște bărbați suspecți, cu glugi, care au scăpat pe jos niște documente. Acum documentele sunt în clasă. Ce facem cu ele? Le ducem la poliție? Le deschidem? Așa mi-a explicat Richard Joannides cum arată, în școala lui, o lecție bună.

Richard este fondatorul Verita International School din București. Când am stat de vorbă, în 2017, trăia în România de 20 de ani. E greco-american, cu mama americancă și tatăl grec, și a locuit înainte vreo șapte-opt ani în Los Angeles. Conversația a fost în engleză și a fost despre un lucru care mă interesează de mult: cum îi învățăm pe copii să învețe, nu doar ce să învețe.

Profesor, apoi corporatist, apoi din nou profesor

Richard a vrut de la început să fie profesor, a studiat pentru asta și a predat. Era tânăr și pasionat, dar avea singur 28 de copii într-o clasă și un sistem care, spune el, mergea exact împotriva a ce credea el despre educație. A plecat în lumea business-ului, iar munca l-a adus în România, unde i-a mers bine și față de care spune că are multe pentru care să mulțumească.

La educație s-a întors când a devenit tată. Prima plimbare cu bicicleta alături de copiii lui l-a dus înapoi în propria copilărie. Are trei băieți și spune că, odată devenit părinte, și-a sunat mama ca să-i ceară iertare că o luase de la sine înțeles: ea crescuse patru copii și muncise în tot timpul ăsta.

Cum îi înveți pe copii să învețe

Metoda pe care o descrie se numește inquiry-based learning, adică învățare prin investigație. Povestea cu documentele găsite pe stradă e o tehnică numită „mantle of the expert”: copiii devin cei care rezolvă misterul, iar lecția vine prin poveste și curiozitate. Fiul lui, care era în acea clasă, a venit acasă spunându-i că nu o să-i vină să creadă ce au învățat la școală.

Richard recunoaște că, profesor tânăr fiind, vorbea prea mult. Acum crede că magia e să-i lași pe copii să explice ei, iar profesorul doar să-i ghideze. Nu spune că informația nu contează. Își dorește ca fiii lui să știe să citeze Shakespeare și să cunoască formule matematice. Dar crede că, peste zece ani, ce memorează acum va conta mai puțin decât capacitatea de a se adapta.

I would rather my sons have the capacity to adapt to the information and learn how to learn.

L-am întrebat de ce ne grăbim să învățăm copiii să citească la patru-cinci ani. Răspunsul lui a fost legat de profesori: a fost impresionat de tinerii profesori români pe care i-a angajat ca asistenți, ambițioși și bine pregătiți, care lucrează alături de profesorii internaționali. Problema, spune el, e că mulți tineri intră într-un sistem învechit, cu o conducere care nu îi susține. Nu crede că e o problemă doar a României, ci a oricărui sistem de stat, greu de schimbat. Despre ce înseamnă un profesor care îi prinde pe copii am vorbit și cu Lăcrămioara Bozieru, aici.

Nici frică, nici permisivitate

Despre copiii din România, Richard a fost sincer: vede multă educație bazată pe frică și pe conformare, moștenită de la generațiile dinainte. Unii părinți au mers în extrema cealaltă și le permit copiilor orice. El caută o a treia cale, care nu e nici măcar la mijloc.

Pentru ecrane are o soluție pe care mi-a plăcut să o aud. Copiii mai mici primesc cupoane pentru fiecare săptămână și decid singuri ce fac cu ele: le consumă pe toate deodată sau câte puțin. Responsabilitatea e a lor. Fiul cel mare stă la ecrane cam trei-patru ore pe săptămână. Iar el, spune singur, e cunoscut pentru faptul că nu se uită la telefon și nu răspunde.

La întrebările scurte a spus că ar interzice telefoanele la restaurant, unde vezi oameni la aceeași masă care își scriu unii altora. Crede că un bărbat n-ar trebui să vorbească doar despre el, iar fiilor lui le-ar spune să-și asculte prietenele cu adevărat. A lucrat în America cu oameni aflați pe moarte și în România cu copii bolnavi de cancer, și spune că moartea l-a fascinat de mic. Succesul, pentru el, înseamnă în primul rând să fie un tată bun, pentru că și el a avut unul.

Nothing makes me feel more alive than connecting with people.

Pe winwin.fit am adus câteva piese WIN de purtat zi de zi, printre ele hanoracul sport WIN și șapca WIN roz.

Tu cum ai învățat cel mai bine, la școală sau în afara ei? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.