Ioana Uretu despre torturi, bezele și plecarea din corporație

Ioana Uretu face în jur de 20 de torturi pe zi. Când am stat de vorbă, la începutul lui 2017, i se spunea deja „Ioana de la fabrica de bezele”, după tortul cu bezea și cremă de ciocolată albă pe care clienții îl cereau din nou și din nou. Iar cu trei ani înainte lucra în marketing, într-o corporație, și se vedea în sacou, fustă midi și pantofi cu toc.

Afacerea ei, cum o numea ea, e despre cărți, dulciuri și flori. Am vrut să aflu cum ajunge cineva de la biroul din corporație la un laborator de prăjituri și ce rămâne din fosta viață. Mi-a povestit despre un tiramisu făcut din întâmplare, despre o lună în care părinții n-au vorbit cu ea și despre o ie cusută de străbunica ei.

De la pauza de prânz din birou la laboratorul de torturi

Visul de copil era corporația. Mama ei lucra la bancă și era modelul ei. Ioana a stat trei ani în marketing și spune că anii aceia au ajutat-o mult: acolo a învățat să fie organizată și a primit niște repere pe care le folosește și acum. N-ar spune că n-ar mai lucra niciodată într-o corporație, dar acum face ce îi place.

Primul desert care i-a dat încredere a fost un tiramisu, făcut pentru că rămăsese fără desert la o masă cu prietenii. Au revenit și a doua zi, și a treia. Din momentul acela, în pauzele de prânz, când colegele plecau la masă, Ioana găsea un motiv să rămână la birou și căuta rețete. Seara, gătitul era relaxarea ei. Spune că nu a inventat nimic, doar a testat foarte mult, ca o „gurmandă înrăită”, până a ajuns la rețete de care e mândră.

Când și-a dat demisia, timp de o lună n-a mai vorbit nimeni cu ea acasă, nici mama, nici tata. S-a deblocat situația după ce și-a sunat tatăl și l-a întrebat dacă a fost vreodată fericit dimineața, când pleca la serviciu. După câteva secunde de tăcere, el a spus că nu. Acum, spune Ioana, sunt foarte fericiți pentru ea, iar mama o sună aproape zilnic să o întrebe cum se face o prăjitură.

Bezeaua de care râdeam cu toții și tortul care a devenit al ei

Nici ei nu-i plăcea bezeaua. Ne aminteam amândouă de bezeaua tare de acum mulți ani, care putea fi aruncată de la un metru fără să pățească nimic. Clienții tot cereau tort cu bezea, iar ea a stat vreo două, trei săptămâni până să se hotărască. A sunat un prieten care știa să o facă și și-a promis că, dacă nu-i iese din prima, nu mai încearcă niciodată. I-a ieșit. Acum e desertul ei preferat.

Torturile ei sunt înalte și nu caută perfecțiunea de vitrină. Vrea ca dulcele să arate natural, pentru că asta inspiră încredere, iar culoarea vine doar din fructe.

noi nu folosim coloranți, exclus, tot ce este culoare e din cauza fructului

Afacerea a crescut organic, prin Facebook și Instagram, unde vizualul vinde mult. Un prieten i-a spus, în glumă, că îi dă unfollow, pentru că nu mai rezistă la poze. Când comandă desert la restaurant, se abține de la critici: știe ce e în spate și încearcă doar să identifice gusturile. Mâncarea gătită, în schimb, nu o atrage. Preferă să o mănânce făcută de alții.

Povești asemănătoare, despre dulciuri făcute cu mâna ta și transformate în afacere, am mai auzit de la Andreea Moldovan, aici, și de la Mihaela Sava, aici.

Florile străbunicii și bucuria de a oferi

Dragostea pentru flori a înțeles-o abia de curând. Îi revin amintiri din copilărie cu străbunica ei, amândouă în genunchi, plivind în grădină. Purta, la interviu, o ie cusută de aceeași străbunică, rămasă fără soț după război, care și-a crescut cei doi copii cusând ii și fote, în zona Branului.

Din zece cadouri care se livrează, la trei merge personal, și spune că așa va rămâne oricât ar crește afacerea. Peste zece ani se vedea tot „Ioana cu bezelele”, într-o casă luminoasă, cu atelier, multe flori și un laborator din care să vină toate mirosurile.

satisfacția de la sfârșitul zilei în care știu că am făcut niște oameni fericiți

Ea simte mai multă bucurie când oferă decât când primește și recunoaște că are de învățat să și primească. La întrebările scurte mi-a spus că ar interzice telefoanele la masă, că trădarea e pentru ea lucrul cel mai dureros și că dezordinea din bucătărie, cu făină și polonice peste tot, o obosește îngrozitor. Și că, dacă ar putea, ar face sport zilnic. Încearcă să-și păstreze o oră de mișcare pe la 5 sau 6 după-amiaza, pentru că îi ridică nivelul de energie și după ea mai urmează o parte de zi de muncă.

Pentru ora aceea de mișcare dintre două părți ale zilei, pe winwin.fit am adus colanții scurți WIN Run și bustiera WIN Run, din aceeași serie.

Tu ce desert ai refuzat ani de zile și ai ajuns să-l iubești? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.