Alice și Marina Minoiu despre balet și gala Balanchine’s Legacy

Pe Alice și Marina Minoiu le-am prins în plină pregătire a unui eveniment mare, și totuși și-au făcut timp să stăm de vorbă. Sunt surori, amândouă au fost balerine și amândouă și-au construit cariera și în afara țării. Marina a fost solistă la Royal Danish Ballet iar la momentul interviului era coordonator de balet la Teatrul Național de Musical și Operetă Ion Dacian. Alice a debutat pe scena Operei Naționale București, a dansat la Royal Albert Hall din Londra, în Romeo și Julieta, alături de Alina Cojocaru, iar după retragere a început să organizeze gale de balet.

Împreună, sub brandul Ars Gratia Regalia, au organizat pe 11 februarie 2026, la Sala Palatului, gala Balanchine’s Legacy, prima din România dedicată exclusiv operei coregrafului George Balanchine. Am vrut să înțeleg ce stă în spatele unui astfel de spectacol și, mai ales, ce stă în spatele unei balerine.

Două surori care au mers mereu una după alta

Tatăl lor iubea arta și a vrut să le deschidă orizontul. Marina a început cu pianul, apoi au ajuns amândouă la balet, iar primele ore le-au făcut cu profesoara Magdalena Rovinescu. Marina își amintește și acum mirosul studioului și cât de mult aștepta zilele de balet. Alice a văzut primul ei spectacol, Giselle, și a avut senzația că privește un înger dansând. Când Marina a intrat la liceul de coregrafie, Alice a declarat că merge și ea, și așa a fost.

Spun că sunt foarte diferite, s-au și certat ca surorile, dar legătura lor a rămas puternică, inclusiv în anii în care Marina a fost în Copenhaga și vorbeau zilnic. Acum lucrează împreună, iar diferențele dintre ele, spun ele, fac proiectele mai bune.

Ce se ascunde în spatele unui zbor pe scenă

Am întrebat ce înseamnă, de fapt, orele de lucru din spatele unei mișcări care pare ușoară. Răspunsul Marinei m-a dus imediat la sportul de performanță:

suntem atleți până la a fi artiști, suntem oameni înainte

Baletul cere anduranță, musculatură, ritm, muzicalitate, actorie și un anumit stil de viață. Partea cea mai grea a fost, pentru amândouă, cea emoțională. Amândouă au oscilat cu greutatea. La admiterea la liceu, Alice a auzit că are câteva kilograme în plus, iar Marinei i s-a spus direct că e grasă, fără ca cineva să-i explice cum să slăbească sănătos. A trăit ani întregi cu o părere proastă despre corpul ei, până când, în Danemarca, a cerut pentru prima dată ajutor. Abia atunci a învățat că are un corp atletic, nu de silfidă, și ce îi trebuie ca să se simtă bine. Amândouă cred că în România lipsesc încă specialiștii care să aibă grijă de corpul, mintea și emoțiile tinerilor balerini, inclusiv psihologia sportivă. Despre disciplina din sportul de performanță am vorbit și cu Ana Maria Brânză, aici.

Marina a plecat la 26 de ani în Danemarca, în 2016, și a stat șapte ani. Spune că a luat-o de la zero: altă cultură, altă limbă, o perioadă de probă de șase luni în care era analizat totul, de la repetiții la felul în care răspundea la corecturi. Lucrul cu oameni veniți de la New York City Ballet sau de la Opera din Paris a fost pentru ea ca o a doua facultate de dans.

Școala rusă, Bournonville și Balanchine

Le-am întrebat dacă rușii sunt cei mai buni la balet. Răspunsul a fost nuanțat. Școala rusă e foarte tehnică și îți dă o bază excelentă, ca blatul unei prăjituri peste care poți pune orice. Dar fiecare școală are ceva de dat: francezii, curățenia mișcării; englezii, atenția la detalii și actoria; danezii, prin stilul Bournonville, săritura și naturalețea. Un dansator de azi, spun ele, trebuie să fie deschis către toate.

Stilul Balanchine înseamnă viteză, precizie și o muzicalitate rară. George Balanchine s-a format în Rusia, a plecat în America și și-a construit acolo stilul, inspirat de ritmul New Yorkului. A pus femeia în centru, a adus puțin jazz în dansul clasic și a creat adesea balete fără poveste, doar din corp și muzică. Mi-a plăcut cum l-au descris: atunci când vorbești despre Balanchine, e ca și cum ai descrie New Yorkul.

O gală Balanchine nu se face oricum. Orice dansator și orice moment din program trebuie aprobate de trustul care administrează opera lui, la New York. Au început pregătirile cu un an înainte, iar aprobările pentru dansatori au durat șase luni. Legătura cu trustul a venit prin oamenii pe care Marina îi cunoscuse în Danemarca. Chiar și costumele trebuie să fie cele originale.

Galele, de la prima care a mers prost la sala plină

Alice a organizat prima gală în 2018, pentru Centenar. A mers aproape totul prost: balerini care au anulat în ultimul moment, un partener cu pașaportul expirat chiar în ziua spectacolului, un site care a vândut mai multe bilete decât locuri. Spune că, dacă s-ar fi uitat doar la cifre, nu mai făcea nimic niciodată. A doua gală, pornită de la scrierile reginei Carmen Sylva despre dragoste și natură, a avut sala plină și ovații. Pentru Alice, succesul înseamnă dorință dusă până la capăt, iar pentru Marina, împlinirea și bucuria de a atinge sufletele oamenilor.

Despre scenă, Marina a spus ceva ce mi-a rămas:

Scena te dezbracă. Oricât poți să ai tu trei trei layeri pe tine de haine, pe scenă ești dezbrăcat.

Recunosc că, până la acest interviu, nu văzusem nicio gală de balet. Tu ai fost vreodată la un spectacol de balet, sau, ca mine, l-ai tot amânat? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.