Domnica Petrovai despre cuplu, crize și curajul de a cere ajutor
Domnica Petrovai a fost primul psiholog invitat în emisiunea mea. Am stat de vorbă în februarie 2018, iar eu veneam cu o listă lungă de întrebări despre cupluri, despre iubire și despre de ce ne e încă rușine să cerem ajutor când ceva nu merge.
Domnica e psiholog clinician și psihoterapeut. E din Maramureș, a studiat și a lucrat în Cluj, apoi a venit în București, unde a lucrat trei ani în Ministerul Sănătății, preocupată de sănătatea familiei și a copilului. Mi-a spus că pe atunci avea naivitatea să creadă că schimbarea trebuie să vină de sus. Între timp a ajuns la concluzia că schimbarea începe în fiecare familie.
Lucra cu cupluri de aproape 20 de ani, de la tineri de 20 și ceva de ani până la oameni care au deja nepoți. Ce mi-a rămas după conversație e un fel foarte calm de a privi conflictele, ca pe ceva care te poate face mai bun, nu ca pe un semn că totul s-a terminat.
Iubirea se învață acasă
Pentru Domnica, educația de acasă e esențială, pentru că din relația cu părinții înveți ce înseamnă o relație de iubire. Vorbește despre două momente foarte sensibile. Primul e când copilul e bebeluș: felul în care e iubit atunci, spune ea, influențează felul în care va iubi ca adult. Al doilea e adolescența, când copilul se îndrăgostește pentru prima dată, e respins sau încheie o relație și are mare nevoie de sprijin și de apropierea părinților.
Copilul face ce vede acasă. Contează dacă părinții se îmbrățișează, dacă își vorbesc frumos, dacă petrec timp ca un cuplu. De aceea crede că atunci când părinții se sacrifică pentru copii, îi fac mai mult rău decât bine, pentru că nu le oferă un model de iubire sănătoasă. Din experiența ei cu familii și copii, cel mai mare dar pentru un copil e ca părinții lui să aibă o relație bună.
Primul hop vine după îndrăgostire
Am întrebat-o unde e mai greu, la început sau după 10-15 ani. Fiecare etapă are dificultățile ei, mi-a spus, dar primul hop apare după perioada de îndrăgostire.
foarte mulți asociază îndrăgostirea cu iubirea și foarte mulți se așteaptă ca relația să fie ca și atunci când ești îndrăgostit
Apar primele certuri, diferențele, incompatibilitățile. Primul copil e și el un moment de criză, în ciuda mitului că unește cuplul, pentru că îți reactivează vulnerabilități pe care nu știai că le ai: nu știi cum faci față oboselii și stresului. La fel pierderea locului de muncă sau grijile cu banii. Partea bună, spune Domnica, e că lucrul care te irită la partener e exact zona în care ai tu nevoie să te dezvolți.
A mai citat din cercetarea psihologică o cifră: 80% dintre cuplurile care se ceartă și nu cer ajutor în primii trei-patru ani de relație se despart. Iar în comunitățile în care cuplurile sunt sprijinite de la începutul căsniciei, spune ea, rata divorțului scade foarte mult. De aceea se bucura să vadă tot mai mulți tineri care vin la terapie înainte de nuntă, pentru că nu vor să repete greșelile părinților.
De ce le e rușine bărbaților și ce așteptăm noi de la ei
M-a surprins să aflu că, la programele pentru susținerea cuplului, Domnica avea mai mulți bărbați decât femei care cer ajutor. Mulți spun la început că le e rușine să-i vadă vreun prieten acolo, pentru că asociază capacitatea de a ține o familie cu valoarea lor personală. Ea crede că de cele mai multe ori nu are nicio legătură: sunt pur și simplu lucruri pe care nu ni le-a explicat nimeni.
I-am spus, pe jumătate în glumă, că bărbații nu au atenție distributivă. Răspunsul ei a fost că avem uneori așteptări nerealiste și că nu putem transforma un bărbat în cea mai bună prietenă a noastră. El își arată iubirea altfel: că repară gardul sau schimbă cauciucurile e, pentru el, o dovadă de iubire, chiar dacă pentru ea nu înseamnă mare lucru. Cuplurile care merg bine, din experiența ei, sunt cele în care relația e prioritatea amândurora, înaintea copilului și a muncii.
Despre certurile din cuplu am vorbit și cu Gaspar Gyorgy, care le spune cuplurilor să se certe inteligent, aici, iar despre conversațiile grele, cu Raluca Anton, aici.
Certurile pe vase ascund altceva
Multe cupluri vin pentru lucruri care par banale: cine spală vasele, cine pune hainele în coșul de rufe, cine face cumpărăturile. Domnica spune că acestea sunt doar suprafața. Dedesubt e de obicei nesiguranța: senzația că nu ești destul de bun, că nu poți conta pe celălalt, neîncrederea. Când vine un cuplu, primul lucru pe care îl observă e cât de ușor dau vina unul pe celălalt. Nu există un singur vinovat, amândoi contribuie.
Le dă tuturor o șansă, pentru că a avut surprize. A văzut cupluri care s-au regăsit după o infidelitate sau după o pierdere grea. Și le recomandă să vorbească de la început despre lucrurile serioase, chiar dacă nu par romantice: banii, educația copiilor, relația cu părinții și socrii.
Despre noi, femeile, are o observație directă. Crede că interpretăm prea mult, că ne judecăm prea mult și că am fost crescute să avem grijă de toți ceilalți și abia la urmă de noi.
cred că femeia are nevoie să se iubească mai mult ea pe ea să aibă mai multă grijă ea de ea
Pe ea o relaxează yoga, pe care o face de la 18 ani, deși în studenție, la Cluj, îi era jenă să spună asta. Ar scoate telefoanele din dormitor cu două ore înainte de somn și, dacă ar avea mai mult timp, ar face balet. Pe winwin.fit am adus colanții lungi WIN, Prince, pentru yoga sau orice altă mișcare, și Hanoracul Sport WIN, de purtat zi de zi.
Tu ai cerut vreodată ajutor pentru relația ta, sau ți s-a părut că e o rușine? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.
Dacă te-a interesat partea despre relații și despre curajul de a cere ajutor, am vorbit despre anxietate, burnout și relații cu psihoterapeuta Liliana Jurca, iar despre anxietate și depresie cu psihologul Yolanda Crețescu. Despre drumul de la jurnalism la psihologie am stat de vorbă cu Simona Tache.





Lasă un comentariu
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.