Georgeta Pavel despre balet, plecarea în Israel și disciplină

Când am salutat-o cu „doamna Georgeta”, m-a corectat din prima: Geta, doamna Geta, că Georgeta e prea lung. Și numele are povestea lui. Părinții ei au fost patru ani într-un lagăr în Transnistria, iar ea s-a născut după întoarcerea lor. Ca să nu-i dea un nume evreiesc, i-au pus unul românesc.

Georgeta Pavel avea atunci 71 de ani și era în București cu 27 de copii între 8 și 19 ani și cu 14 părinți, veniți din Israel la un concurs internațional de dans, la Palatul Copiilor. Au plecat de acolo cu diplome și cu un Grand Prix. În Israel o luase de la zero la 43 de ani și de aproape 30 de ani preda dans acolo.

Clipul l-am intitulat atunci Cea mai simpatică doamnă. Despre mâncare, de exemplu, spune că nu mănâncă carne de vreo 28 de ani, pentru că îi e milă de animale, dar o dată pe an trece cu doi mici. „Asta e păcatul meu.”

Cum a plecat din țară cu câteva luni înainte de Revoluție

Doamna Geta e brăileancă și a terminat română-franceză la Iași. Mama ei nu a lăsat-o să danseze în teatru, pentru că pe vremea aceea era o stigmă. A predat 20 de ani română și franceză la Câmpina și la țară și a intrat prin concurs profesoară de dans la Casa Pionierilor. Tatăl ei, matematician, nu vrusese niciodată să plece din țară: se născuse în România și voia să moară în România.

Pe rând i-au murit mama, soacra, tatăl și, într-o noapte, soțul. Când s-a văzut singură, a intrat în panică și a depus imediat actele de plecare în Israel, unde erau toate rudele. A primit apoi o carte poștală să se prezinte la Securitate, la pașapoarte, unde i s-a spus că poate pleca. Ea a răspuns că nu poate, pentru că era înscrisă cu copiii la Cântarea României și luau mereu locul întâi. A amânat de câteva ori. Ultima dată, la Ploiești, un om în civil i-a spus: „Doamna Pavel, dacă nu plecați acum, închide nebunul ăsta granițele și nu mai ieșiți din țară.” Au plecat la sfârșitul lui iulie 1989, iar în decembrie a venit Revoluția.

Au ajuns la aeroport cu un câine și trei pisici. Cu ea a plecat și fiica ei, Noemi, care a făcut apoi armata în Israel, la tancuri, cum o fac acolo toate fetele, în afară de cele religioase. Doamna Geta spune că armata a schimbat-o complet și a făcut-o foarte ordonată și organizată. Mama, în schimb: „Eu nu, eu mi-arunc lucrurile peste tot.”

Cum o iei de la zero la 43 de ani

Primele șase luni le-a petrecut într-un ulpan, o clădire în care nu plătești nimic și înveți limba dimineața. Era singura româncă din clasă, printre ruși, brazilieni, argentinieni și americani, așa că între ei nu se puteau înțelege decât în ebraică. Spune că asta a fost marele ei noroc. A învățat repede și pentru că oamenii de acolo te corectează când greșești.

De lucru a găsit tot prin români. Un medic veterinar român a dus-o la directorul general al primăriei, tot român, care i-a propus un curs de contabilitate. Când a întrebat-o ce știe să facă, ea, care la școală se chinuise cu matematica, i-a răspuns: „Eu știu să dansez. Am 43 de ani.” Așa a ajuns la o casă de cultură nouă, într-o zonă a orașului. Despre directorul de acolo, care era din Libia și vorbea franceză, spune că a fost primul care „mi-a pus pâinea în mâini”.

La prima oră de balet le-a pus copiilor Chopin. Reacția a fost „ce-i muzica asta urâtă?”, iar copiii i-au adus muzică orientală. Ea a rămas la muzica clasică. Pe scenă urcau în costume de gimnastică, așa că și-a chemat din România prietena care cosea costumele la Casa Pionierilor. Prima dată când a apăsat pe mașina de cusut, materialul i-a zburat prin toată camera. Prietena a stat o lună cu ea, iar de atunci face și costume. Despre balet, privit dinspre scenele mari, am vorbit cu Alice și Marina Minoiu, aici.

La repetiții vorbește un singur om

Copiii ei nu au voie să vorbească la repetiții, și nu face un secret din asta.

numai eu trebuie să vorbesc. Asta e dictatură. Și așa trebuie. Pentru că în sport și în dans, dacă nu e așa, e un haos.

La început părinții au făcut scandal, iar răspunsul ei a fost „cine nu vrea să nu vină”. Nu și-a deschis școală particulară, pentru că îi e milă să ceară bani de la copii. În România, spune ea, totul era gratis. Copiii ei sunt, în majoritate, musulmani, dar are și creștini ortodocși și catolici, druzi și evrei veniți din toate părțile.

Când am întrebat-o ce n-ar face niciodată, a răspuns că ar interzice armele, complet. Religia, nu.

Este foarte important, adică să înveți despre religia fiecărui popor ca să-l înțelegi, nu să spui eu sunt cel mai bun și tu nu ești bun

Despre părinții de azi crede că sunt mult mai îngăduitori, cu un „lasă-l să facă, că e copil” pe care ea nu-l acceptă. Despre cum împaci fermitatea cu căldura am vorbit cu Urania Cremene, aici.

Mailul dimineața, telefonul niciodată la teatru

Acasă are șapte câini și peste 30 de pisici, adunați de pe stradă. Le dă de mâncare, își bea cafeaua, vorbește cu prietenele la telefon și pleacă la casa de cultură, în fiecare zi, deși era pensionară. Are telefon deștept, iar când se încurcă în el o învață copiii. Facebook și-a făcut doar pentru concurs, iar postările despre ce a mâncat cineva nu o atrag. „Ce mă interesează pe mine ce am mâncat?” Dimineața deschide întâi mailul. Telefonul l-ar interzice la teatru, unde merge tot timpul, pentru că lumina ecranului în timpul spectacolului i se pare o obrăznicie.

La întrebarea despre ce n-ar trebui să spună o femeie niciodată, a răspuns cu o regulă pentru cuplu: „nici măcar în glumă să nu spună măi prostule”, pentru că trebuie să existe respect. Iar dacă e jignită, de prima dată să-și ia poșeta și să plece.

Pentru orele de dans și de mișcare, pe winwin.fit am adus topul Soft Ballet Wrap de la Sisterly Tribe, din țesătură moale, elastică și respirabilă, și colanții Softsculpt în nuanța Ballet Slipper, cu talie mai înaltă.

Tu ai lua-o de la zero la 43 de ani, într-o țară în care nu vorbești bine limba? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.