Ioana Ciolacu despre Women of Bauhaus, lână românească și școală

Ioana Ciolacu a studiat opt ani arhitectura, a lucrat ca arhitect și, la un moment dat, și-a dat seama că meseria asta nu e pentru ea. Când am stat de vorbă, în 2018, tocmai își prezentase colecția de primăvară-vară la Mercedes-Benz Fashion Week din Berlin, unde ajungea cel puțin o dată pe an.

O așteptam de mult în emisiune. Voiam să aflu de unde a pornit, cum arată de aproape munca unui designer care face colecții, și ce înseamnă pentru ea succesul. Am aflat mai mult decât atât: o poveste despre femeile uitate ale școlii Bauhaus, una despre lâna românească pe care ciobanii nu mai aveau ce să facă și o încercare încăpățânată de a preda moda în România.

Ce mi-a rămas după conversație e felul în care vorbește despre educație. Pentru Ioana, talentul nu ajunge dacă nu are pe ce să se sprijine.

Femeile de la Bauhaus, într-o colecție

Colecția prezentată la Berlin s-a numit Women of Bauhaus. Ioana mi-a povestit că, înainte să înceapă lucrul, a dat peste un articol despre femeile care au studiat și au predat la Bauhaus, un subiect despre care nu aflase nimic nici la arhitectură. Spune că a găsit pe internet doar câteva texte despre ele. Erau vreo zece, au lucrat cot la cot cu bărbații în anii 1920, au făcut covoare, jucării, veselă, iar una dintre ele umbla îmbrăcată bărbătește, cu părul dat cu gel.

De la unul dintre covoarele lor a păstrat paleta de culori și ideea din spate și le-a transformat într-un print care se regăsește în colecție. Recunoaște că nu poate explica inspirația ca pe o rețetă: pentru ea e un parcurs, o logică pe care o are în cap. Nu știe dacă femeilor acelea le-ar fi plăcut hainele, dar colecția e pentru ele.

De la arhitectură la modă, fără să fie impus

Ioana a făcut școala și liceul Waldorf la Iași și spune că acolo a învățat să recunoască momentul în care nu e mulțumită de ea sau de ce face. Părinții ei sunt arhitecți, iar poveștile lor au făcut-o să creadă multă vreme că asta va face și ea. A desenat mereu, a învățat singură să croșeteze și și-a dat seama că îi place să lucreze cu mâinile. Din arhitectură și-a luat structura și a dus-o în modă.

Tatăl ei nu a știut la început cum s-o ajute, pentru că nu înțelegea dacă noua meserie e ceva serios sau doar plictiseală. Acum, spune Ioana, e mândru și o susține. Cel mai mult m-a amuzat cât de puțin se preocupă de propria garderobă. Poartă tricou și blugi, cumpără rar, mai mult pantofi și accesorii, și spune că hainele altora i se par diferite odată ce știi să le desfaci în bucăți.

Pentru o prietenă care nu-și găsise rochie cu o săptămână înainte de nuntă a făcut totuși o excepție: o rochie în trei trepte, cu un body, o fustă foarte mare pentru biserică și o parte care se detașa, ca la final, pe plajă, să rămână doar în body. Rochii de mireasă la comandă nu se vedea făcând, pentru că nu se poate preface că îi place ceva.

Lâna de la ciobani și semnătura supradimensionată

Într-o vacanță, Ioana a cunoscut o femeie din zona Sibiului care intermedia lucrul cu meșteri locali. Văzuse o știre despre lâna românească aruncată, pentru că ciobanii nu mai aveau ce face cu ea, și a încercat, prin proiectul acelei femei, să lucreze cu lână de la ei. A ținut un sezon. Producția era mică, calitatea putea să varieze, iar ea trebuia să livreze clienților aceeași calitate sub numele ei. Așa că și-a găsit o sursă de lână mai sigură, puțin mai tehnologizată.

Semnătura ei rămâne croiala supradimensionată, care reflectă, spune ea, o anumită lejeritate. Partea cea mai grea e potrivirea, mai ales la vânzarea online, dar rata de retur la ea era mică față de restul industriei.

De ce voia să predea

Ioana a predat ca asistentă un an la Universitatea de Arte, la un curs pe care îl urmase ea însăși, și a mai trecut și prin Londra. Mai târziu s-a întors la universitate și s-a oferit să țină câteva ore pe săptămână cu studenții, fără bani. Nu s-a putut, pentru că avea nevoie de doctorat. Ce i se părea că lipsește, și în România, și în afară:

oamenii care predau moda și te învață sunt foarte puțini care sunt practicieni, care știu meseria și toate aspectele, care chiar fac colecții

Așa că își făcea doctoratul și, la momentul interviului, pregătea The Lab, o școală cu cursuri ținute de ea și de alți profesioniști, gândite să fie accesibile și ca preț. Când am întrebat-o ce vrea să se facă când va fi mare, a răspuns fără ezitare: profesor.

Despre designerii români și drumul lor am mai vorbit cu Mihai Dan Zarug, aici, și cu Laura Hincu, care lucrează cu mătase și cașmir, aici.

Ce înseamnă pentru ea să fii femeie și să ai succes

La întrebarea despre ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea, Ioana a ajuns la poziția femeii în societate, de-a lungul istoriei și acum. Nu se declara feministă, pentru că, spune ea, nu face destul pentru femei ca să merite eticheta. Dar a adăugat imediat:

Niciodată nu am putut să fiu făcută să mă simt inferioară pentru sexul meu.

Succesul îl vede simplu: întotdeauna vor exista oameni mai buni decât tine, ceea ce nu o împiedică să vrea să fie și ea mai bună.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, o piesă lejeră de purtat zi de zi, și elasticul de păr WIN din mătase.

Tu ai schimbat vreodată drumul după ani întregi de studiu? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.