Lidia Buble despre Deva, corul bisericii și numele adevărat

Lidia Buble a intrat în muzică pe ușa altcuiva. A mers la un studio doar ca s-o însoțească pe o prietenă care voia să devină cântăreață, iar când omul de la studio a întrebat-o și pe ea dacă știe să cânte, a dat același răspuns ca altă dată: da, în corul bisericii.

Când a apărut interviul, în noiembrie 2017, Lidia era artistă Cat Music, iar cel mai nou single al ei era Cămașa. Cu o seară înainte îi răsfoisem Instagramul și rămăsesem cu o întrebare: din ce familie vine? Răspunsul a fost o familie din Deva cu 11 frați, cu tatăl păstor la biserică și cu o casă în care cântă toată lumea.

Până la urmă am vorbit mai mult despre ea decât despre muzică: despre drumul de la sport la radio, despre lacrimile de la prima piesă și despre serile din casa părinților ei.

La București venise pentru sport, nu pentru muzică

Lidia a făcut atletism și gimnastică aerobică și a terminat liceul sportiv la Deva. Se vedea antrenoare de sport sau hair stylist, iar cântatul se limita la biserică și la școală. A venit la București pentru facultate, ca să continue cu sportul, și s-a trezit într-un oraș mare și scump. Fiind foarte independentă, nu voia să le ceară bani părinților.

Primul anunț pe care l-a văzut pe Facebook căuta bone. Avea 19 ani, iar tatăl copiilor s-a temut că e prea tânără. Când a spus că vine dintr-o familie cu 11 frați, mama a zis că nu mai trebuie nimic altceva. A stat cu cele două fetițe un an și ceva, apoi a lucrat ca manager de vânzări auto. Între timp, o soră de-a ei se măritase și plecase la Londra, iar Lidia rămăsese singură în oraș.

Într-o zi, un domn venit pentru o mașină i-a spus că are o voce foarte plăcută și că se ocupă de câțiva artiști. Lidia nu l-a luat în serios. Mai târziu, omul a revenit cu o fată care voia să devină cântăreață, iar Lidia a însoțit-o la o probă. Omul de la studio a rugat-o și pe Lidia să fredoneze ceva, iar ea a ales câteva versuri dintr-o piesă a Andrei. Căuta de mult o voce pentru o piesă anume, așa că a trimis-o direct să înregistreze. Casele de discuri se așteptau, după timbrul ei mai grav, la o doamnă, nu la o fată de 19 ani. Despre cum e să ajungi în București de departe și să-ți găsești locul în muzică am vorbit și cu Irina Rimes, venită de la Chișinău, aici.

De ce a plâns când și-a auzit prima piesă

Prima reacție a fost să plângă. Nu de fericire, ci de grijă: acasă nu spusese nimănui că a început să cânte. Tatăl a aflat de la vecinul de dedesubt, un preot, care o văzuse la televizor. Acasă nu aveau televizor, așa că vecinul i-a arătat filmarea. Lidia a încercat să-l liniștească la telefon: filmarea o pot vedea doar prietenii de pe Facebook. N-a trecut mult și piesa se auzea la toate radiourile, iar mama ei a aflat din ziarul pe care îl lua în fiecare dimineață.

De altfel, când a ajuns în București, Lidia nu știa aproape niciun artist în afară de Andra și Holograf, pe care îi prindea la radio când asculta știrile cu tatăl ei. Spunea că în trei ani și jumătate avusese patru piese pe primul loc și că încă se simțea ca într-un vis.

eu fiind o fată simplă de la Deva n-am avut niciodată vise prea mari

Nici numele nu i-a fost ușor de purtat. La primele apariții, mulți au crezut că și l-a luat după Michael Bublé și au criticat-o dur, iar ea s-a gândit să-l schimbe. A rămas Lidia Buble, numele cu care s-a născut, deși prezentatorii de la concerte încă o întrebau care e numele ei adevărat.

Radioul, YouTube și tricourile cu bublișori

Cămașa e piesa despre care Lidia spunea că o descrie în totalitate. A cântat-o în premieră la radio, într-o dimineață, iar de acolo piesa a devenit virală. Ea estima că strânsese aproape cinci milioane de vizualizări pe contul postului de radio. Am vorbit și despre cum se schimbase felul în care ascultăm muzică: canalul TV de muzică nu mai conta atât de mult, piesele se lansau la radio și pe YouTube, iar muzica se consuma mult mai repede, din playlisturile din telefon.

Eu de fiecare dată lansez doar piese care mă reprezintă, în care cred și care vorbesc despre mine.

La momentul interviului își dorea primul album. Înainte de 1 iunie lansase piesa Secrete și făcuse tricouri cu bublișori, cum le spune celor care o urmăresc. A primit sute de mesaje de la oameni care întrebau de unde pot lua tricourile. Îi înțelege, pentru că la concerte, inclusiv la Bruno Mars, și-a cumpărat de fiecare dată ba un tricou, ba un CD, ba o șapcă, ca să-i rămână o amintire.

La concertele ei, fie în aer liber, fie la nunți sau botezuri, nu lipsea niciodată măcar o piesă de muzică populară. Își dorea o piesă cu Iris, iar lui Michael Bublé i-a scris pe pagina de artist. Mesajele i le-a citit, dar nu i-a răspuns, și chiar și asta a bucurat-o ca pe un copil. Artistele ei de suflet erau Feli și Andra. La final, Lidia mi-a spus că am mai putea sta încă două zile, că are ce povesti. Așa a fost și cu Feli: nu mai pleca. Interviul cu ea e aici.

Rugăciune, cântare și voie bună

Mi s-a părut fascinant felul în care a crescut. În fiecare seară, tatăl îi chema pe copii în camera mare și se rugau pentru familie, pentru țară, pentru absolut tot. Dimineața nu pleca nimeni fără rugăciune: tatăl îi oprea la ușă și îi întreba dacă n-au uitat ceva. În familie nu se bea, nu se fuma și nu se înjura, iar cea mai mare înjurătură, la ei în familie și la biserică, era „mustră-te Domnul”. Într-un club n-a intrat până să ajungă în București, așa că viața de noapte a fost un șoc.

Erau cinci fete și cam cinci-șase rochii, așa că se mai certau pe ele, până intervenea mama. Hainele și jucăriile treceau de la frații mai mari la cei mici, dar, spune Lidia, n-au dus niciodată lipsă de nimic. Frații s-au crescut între ei, iar de sărbători, împreună cu cei de la biserică, făceau pachete pentru copiii mai săraci.

Despre succes vorbește fără să-și ia toate meritele. A muncit mult, spune, dar crede că „rugăciunea face minuni” și are o vorbă: „managerul meu e undeva sus”. Peste zece ani își dorea să rămână la fel de naturală, cu muzică bună, oameni faini lângă ea și copii. Pe cele două surori rămase acasă voia să le ajute, dar și să le protejeze cât mai mult de „nebunia asta de aici”, pentru că ea a învățat aproape totul pe pielea ei.

Pentru că am vorbit de tricouri și șepci de la concerte: pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, din bumbac, și șapca WIN, două piese simple, de purtat zi de zi.

Tu ai ajuns vreodată undeva doar pentru că ai însoțit pe altcineva? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.