Maria Dermengiu despre Marie Nouvelle, eșarfe și artă accesibilă

„Cine te crezi să faci ceea ce faci?” E întrebarea preferată a mamei Mariei Dermengiu, de când Maria a lăsat avocatura ca să picteze. Venea împreună cu alta: are diplome care s-o certifice în domeniul ales? Nu avea.

Când am stat de vorbă, în 2016, Maria era fondatoarea Marie Nouvelle Studio, își punea desenele pe eșarfe din mătase și pe obiecte de decor și tocmai fusese la Londra, la primul târg internațional al brandului. Prima mea întrebare a fost de ce a ales latura creativă, când știam că se ocupă cu altceva. M-a corectat din prima: se ocupa.

Conversația a ajuns la o idee pe care Maria o spune în mai multe feluri: ca să-ți placă arta, nu trebuie să te pricepi la ea.

De la avocatură la primele pensule

Maria a terminat Dreptul, a făcut și studii postuniversitare, iar prima ei meserie a fost cea de avocat. Când au venit copiii și a stat mai mult acasă, a început să se întrebe cine e și care e scopul ei. Și-a dat seama că iubește culorile și designul și a hotărât să învețe să picteze. Avea 28-29 de ani. Când și-a cumpărat primele pensule, a știut că asta va face.

A renunțat complet la avocatură, pentru că, spune ea, trebuie să faci lucrurile cu pasiune, altfel nu ies bine. În familia ei, cei mai mulți sunt avocați, iar pentru părinți schimbarea a fost o adevărată dramă. Plecau de la ideea că din artă nu se câștigă și, știind-o mamă singură cu doi copii, au crezut că e cea mai proastă alegere pe care o putea face.

Maria le-a cerut timp, așa cum avuseseră și ei patru ani de facultate ca să învețe o meserie. Anii de drept nu-i regretă: i-au format un tip de gândire pe care îl folosea în business. Iar într-o zi, povestește ea, s-a trezit cu nevoia asta și și-a spus: „Maria trebuie să picteze”. De atunci nu i-a mai scos-o nimeni din cap. Pe copiii ei nu i-a împins spre artă. Singurul lucru pe care l-a învățat, mi-a spus, e să le lase libertate, tocmai pentru că știe ce a durut-o pe ea la început de drum.

De ce a ales eșarfele din mătase

După doi ani de pictat, Maria s-a întrebat cum ar putea arta ei să ajungă la cât mai mulți oameni. Voia să o facă accesibilă și, pentru că nu picta în continuu, numai tablourile i se păreau prea puțin. „Un artist se oferă lumii”, spune ea, nu ține arta pentru el. A ales eșarfele pentru material: mătasea e diafană și boemă și i s-a părut că se potrivește cu lumea ei interioară. Au urmat câteva rochii și bluze, apoi faianță, ceramică, abajururi și tapet. Hainele erau pentru ea doar accesorii care îi transpun arta, eșarfele rămâneau pe primul loc. Despre mătase și haine făcute în România am vorbit și cu Laura Hîncu.

La târgul din Londra, eșarfele au fost bine primite. Maria crede că puțini designeri se ocupă doar de eșarfe și le dau o notă personală, iar chiar și casele mari lucrează digital, pun niște culori, fără ca cineva să transpună un desen în detaliu. O parte din eșarfe, unele foarte mari, le printa chiar la Londra. Inspirația, spune ea, vine din emoții, din ce ai trăit într-un an sau într-o experiență, și se așază pe pânză în culori sau în forme.

Cât de greu e să produci design în România

Zona de home deco și de obiect de design îi plăcea cel mai mult și și-ar fi dorit să facă mult mai multe acolo, dar s-a lovit de producție. Pentru faianță lucra cu o fabrică din Târgu Mureș, care tocmai îi spusese că renunță, pentru că ea era singura care printa ceramică. Sunt procese lungi, costisitoare, care cer mulți oameni, iar cererea nu era mare.

Credea că piața nu era pregătită pentru designeri: mai totul se importa, pentru că e mai ușor să iei de la marii producători din afară. Designerii, spunea ea, ar trebui să creeze ce își doresc și să oblige fabricile să găsească soluții. Afară nu găsise încă o fabrică dispusă să lucreze personalizat, pe cantități mici, așa că le căuta în țară, ca prețul să rămână accesibil. La momentul interviului, direcția spre care voia să meargă era designul de obiect și, poate, sculptura. Despre porțelan pictat și artă pusă pe obiecte am vorbit și cu Irina Wagner.

Arta nu trebuie înțeleasă, trebuie simțită

O casă fără artă i se pare fără viață, dar crede că e la fel de simplu să-ți alegi ceva care îți vorbește ca și să porți ceva creat de un artist. Mulți oameni i-au spus că le place ce face, dar că ei nu se pricep la artă.

ce este complicat sau ce li se pare complicat celorlalți este că nu înțeleg arta, dar arta nu trebuie să o înțelegi, trebuie să o simți, trebuie să-ți vorbească

Poți să o studiezi, dar la final contează cu ce vibrezi tu și ce îți aduci în casă. Când am întrebat-o dacă arta e scumpă, mi-a spus că depinde cum privești lucrurile.

să achiziționezi un tablou, înseamnă să achiziționezi timpul artistului și emoțiile sale și lumea lui și anii pe care i-a petrecut încercând să creeze și să-și dezvolte un anumit stil

Așa că nu o consideră scumpă, ci un preț corect, prin care încurajezi pe cineva să continue. Iar dacă e o investiție, e una în frumos: în ziua ta bună, când te trezești dimineața și te uiți la tabloul din casă.

Facebook la șapte dimineața și bancuri la două noaptea

Primii clienți i-au venit de pe Facebook. Posta dimineața, la șapte, și făcea multe colaje vizuale și moodboard-uri prin care transmitea câte o stare, o nostalgie, o emoție, zi de zi. Poate nu vorbea atât de mult, dar simțea nevoia să scrie, iar oamenii s-au conectat la ea.

Când picta avea nevoie de muzică. Întrebată de o ciudățenie, a spus că nu e un artist tipic: îi plăcea să se uite la stand-up comedy și să citească bancuri de una singură, deseori la două noaptea, râzând până la lacrimi. Nu o vedea ca pe o ciudățenie, ci ca pe o nevoie a ei. Ce voia să se facă atunci când va fi mare? „În niciun caz avocat”. Artist. Și era fericită destul de des, pentru că, spunea ea, e un mindset. I se întâmpla mai ales la volan, când avea timp să se gândească și să-și spună mulțumirile.

Pe winwin.fit am adus elasticul de păr WIN din mătase, în ivoire, bej și negru, și Hanoracul Sport WIN, din bumbac, în gri.

Tu ce ai în casă doar pentru că îți vorbește, fără să știi nimic despre cine l-a făcut? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.