Irina Wagner despre Wagner Arte, porțelan pictat și bijuterii

Primul meu inel Wagner l-am cumpărat de la un târg de la Sala Dalles, cu mulți ani în urmă, și îl am și acum. Pe altul l-am scăpat și s-a spart. Când i-am povestit Irinei Wagner, mi-a spus simplu că bijuteriile sunt făcute ca să fie purtate și că trecem la următorul. Reacția ei m-a ajutat să-mi treacă supărarea mai ușor.

Irina a fondat Wagner Arte împreună cu sora ei, Ana, în 2005. Ana creează colecțiile de bijuterii și obiectele din porțelan pictat manual, Irina, economist de formare, se ocupă de dezvoltarea businessului. A fost primul meu interviu cu cineva din zona asta de artă și design, o lume foarte frumoasă, dar care cere să o stăpânești bine.

Am vorbit despre cum lucrezi cu sora ta fără să existe un șef, despre meșteșugurile care dispar din România, despre luxul lent și despre un sfat pe care l-am luat cu mine acasă: folosește lucrurile frumoase în fiecare zi.

De la masa bunicii la porțelan ca artă

Povestea a început, spune Irina, în copilărie, în Transilvania, la masa de duminică a bunicii, între porțelanuri prețioase și argintărie. De acolo le-a rămas surorilor un cult pentru obiectele frumoase și pentru obiceiurile elegante care vin cu ele. Ana a studiat artele, Irina marketingul, iar la un moment dat s-au reîntâlnit și au hotărât să ducă porțelanul, care la noi are tradiție, de la obiect de masă la obiect de artă.

Irina a lucrat la Banca Națională și apoi în agenții guvernamentale americane, mereu cu un picior în artă, alături de sora ei. Pe la 9-10 ani a decis că va fi economist, după ce a aflat cât câștiga mama unei colege. Când i s-a născut fiica, a înțeles că viața de corporație o va ține departe de ea și a ales antreprenoriatul. Primul produs Wagner a fost cana. Au lucrat la început cu marile lanțuri de magazine, apoi au rafinat încet și brandul, și produsele.

Când am întrebat-o cine e șeful, mi-a spus că amândouă, așa cum ar răspunde două surori. Decizia o ia cea care se pricepe la subiectul respectiv. Irina privește afacerea ca pe o afacere, fără să se raporteze emoțional, iar Ana, ca artist, trăiește lucrurile mult mai intens. Mie mi s-a părut că exact diferența asta le ajută.

Meșteșugurile care dispar

Bijuteriile au venit după obiecte și au cerut o îndemânare aparte, pentru că pictezi pe o piesă foarte mică. Ca să nu se mai spargă, au primit monturi din aur și argint, apoi au fost combinate cu metale și pietre prețioase. La momentul interviului, Wagner lucra la o colecție de bijuterii fine, din aur, platină și diamante, iar pentru ea au trebuit să găsească bijutieri în Italia.

Irina spune că în România nu există o școală de bijutieri, că meseria e foarte grea, cu mâini de muncitor, și că meșteșugarii sunt prea ocupați și prea prost plătiți ca să formeze alți oameni. Pictori găsesc încă, printre absolvenții de arte. În Italia, crede ea, meseriile se păstrează pentru că acolo există o cultură a frumosului și o cerere care le susține. Fără educație pentru artă de la vârste mici, lucrurile astea se vor pierde atât de natural încât nici nu vom ști că au existat.

Despre cum îți păstrezi bijuteriile ca să arate ca noi am vorbit mai pe larg cu Gabriela Voicu, de la Iuka Diamonds, aici, iar despre un alt brand românesc făcut în atelier, cu Claudia Hărăbor, fondatoarea CMOOD, aici.

Luxul lent și cadourile care nu se folosesc

Clientul Wagner, spune Irina, e un om matur, educat, discret, care nu afișează branduri. Mai des sunt femei, pentru că ele cumpără cadourile, iar multe obiecte ajung dăruite. Irina regretă puțin asta, pentru că oamenii le privesc ca fiind prea prețioase ca să le păstreze pentru ei. Wagner e un brand de slow luxury, care nu ține ritmul promovărilor agresive și crește din recomandări. Pandemia le-a secătuit resursele, iar încercările din afară, cu muzee și magazine din Londra, Statele Unite sau Paris, s-au lovit de prețurile obiectelor produse în țări îndepărtate. Piața principală rămâne România.

Ana creează non-stop, iar Irina alege ce se lansează. Când am întrebat cum se poartă o bijuterie Wagner, răspunsul a venit fără ezitare.

eu recomand să se poarte cu îndrăzneală și cu mult curaj și cu o poftă de viață. Viața e scurtă și merită trăită din plin

I-am spus că inelul meu Wagner îl simt ca pe unul de vară, fără să știu de ce. Irina spune că exact asta contează: cum simți tu piesa. Pentru cine trăiește într-un mediu mai rigid, există și diamantele simple.

Folosește setul bun în fiecare zi

La întreținere, recomandarea oficială e să nu folosești săpun sau detergent pe porțelanul pictat cu aur, pentru că îl atacă. Irina recunoaște însă că ea își spală porțelanul la mașina de spălat vase de 20 de ani, ca să vadă cât rezistă, iar culoarea, dusă sub glazură prin ardere, rezistă mult. Are, cum spune ea, o abordare mai spartană cu obiectele frumoase.

de ce să nu facem cât mai multe clipe frumoase

Mi-a rămas ideea asta, pentru că și noi am crescut cu setul bun scos doar de sărbători. Irina ar vrea să vadă mai multă mândrie națională: germanii mănâncă din porțelanul lor, iar noi căutăm brandul de afară, deși avem opțiuni românești foarte bune. Fiica ei e la o școală de arte și a copilărit în atelier, dar Irina spune că o va susține orice ar alege. Pentru ea, succesul înseamnă echilibru și bucurie.

Tu ce obiect frumos ții pentru zile mari? Poate e momentul să-l folosești mâine. Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.