Patricia Luiza Blaj despre body-shaming, bulimie și The Outsiderz

Patricia Luiza Blaj a avut cea mai mare reacție de pe blogul ei vechi abia în ziua în care a publicat poze în costum de baie, neretușate, și a scris pentru prima dată despre ce simțea față de corpul ei. Postarea aceea a adus, spune ea, mai mult trafic decât jumătate din tot ce publicase până atunci. Atunci a înțeles că oamenii vor altceva decât o perfecțiune jucată.

La momentul interviului avea 22 de ani, tocmai terminase facultatea, locuia în Cluj și venea tot mai des la București pentru proiecte. Scria pentru Elle și Glamour, colaborase cu Vice și avea de un an și ceva blogul The Outsiderz, unde vorbea despre imaginea corporală, despre diversitate și despre comunitatea LGBT.

E o conversație sinceră despre bulimie, despre o tulburare a felului în care te vezi și despre cât de des ne judecăm corpurile unii altora. Ce mi-a rămas e o idee simplă: poți să trăiești bine cu tine indiferent de cum arăți.

Când a încetat să se mai prefacă

De mică se vedea jurnalistă, la o revistă de modă sau la National Geographic. Primul ei blog era despre fashion și beauty, iar la un moment dat a simțit că nu mai vrea să fie încă o față drăguță în rochii drăguțe, care spune ce frumos e afară. Viața ei, în perioada aceea, era departe de a fi perfectă. Era frustrată că blogul nu mergea și credea că explicația e una singură: ea e grasă, iar fetele care au succes nu sunt.

nu aveam succes din cauza că nu eram slabă, ci din cauza că eu practic mă prefăceam că sunt

Prietenul ei, care îi face și fotografiile, a susținut-o, dar în seara în care i-a trimis pozele ea a observat că un picior arăta mai subțire decât în realitate. L-a rugat să lase piciorul în pace, pentru că tocmai asta era ideea postării. Reacțiile au fost mai mult pozitive. Au venit și sfaturi nesolicitate, și acuzația că ar încuraja obezitatea, dar i-au scris și multe femei slabe, cărora toată viața li s-a spus că sunt prea slabe. Pentru Patricia, body-shaming-ul merge în ambele direcții: doare la fel de tare să-i spui unei fete slabe să mai mănânce un burger cum doare să-i spui alteia să nu-l mănânce.

Bulimia și pozele pe care nu le recunoștea

Puțină lume știe că în copilărie Patricia era foarte slabă. După o toxiinfecție alimentară gravă a stat două săptămâni în spital, iar tratamentul cu hormoni, de care doctorii spuneau că depinde viața ei, i-a schimbat corpul și metabolismul. În adolescență s-a detestat, a vrut rezultate imediat și, spune ea, n-a avut răbdare. Bulimia a fost mulți ani un secret pe care nu l-a spus nici mamei, nici prietenelor. Nu de teamă, ci de rușine.

Cel mai greu de crezut mi s-a părut momentul în care, la un an și ceva după perioada în care slăbise mult, a văzut poze dintr-o vacanță și a început să plângă. Ce își amintea despre corpul ei nu se potrivea deloc cu ce vedea în poze. Se vedea la fel de grasă, chiar mai grasă. Unei fete care trece prin același lucru i-ar spune, în primul rând, să nu-l țină secret și că poate merge la terapie de la început. Și că a fost și slabă, și grasă, iar asta nu a schimbat nimic. Dacă vrei să slăbești, e în regulă, spune ea, dar nu prin pastile și nu prin înfometare.

Ieșirea a avut-o, recunoaște, și datorită mamei ei. Cât era adolescentă nu se înțelegeau, amândouă erau încăpățânate, dar mama a trecut prin multe schimbări și a devenit alt om la peste 40 de ani. Patricia spune că fără exemplul ei n-ar fi scăpat de bulimie. Acum sunt cele mai bune prietene.

Frumusețea ca gustul pentru mâncare

Patricia nu crede că există o definiție a femeii frumoase. Seamănă, spune ea, cu gustul pentru mâncare: dacă ei îi place mămăliga, nimeni nu o poate convinge că nu-i place. Nu încearcă să convingă pe nimeni că e frumoasă, dar vrea să existe în pace, fără comentarii de tipul du-te la sală.

Mesajele primite le păstrează: face capturi de ecran și le strânge într-un folder pe desktop, pe care îl deschide în zilele proaste. Dacă cinci oameni aruncă cu pietre și unul îi scrie că l-a ajutat, aceea e validarea care contează. La întrebarea despre ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea, a răspuns fără ezitare: că e urâtă, că nu poate, că nu merge undeva pentru că e grasă.

Și, în general, să nu fie ea prima persoană în care dă în ea.

Mi-a plăcut și ce a spus despre generația ei, pe care o vede mai conștientă de sine și mai critică cu sfaturile primite. Despre revistele glossy și despre curajul de a vorbi deschis despre comunitatea LGBT am vorbit și cu Robert Rațiu, aici. La final, Patricia a spus că succesul e ce te face fericit, iar pentru ea asta înseamnă cele trei pisici care o așteaptă aliniate pe canapea.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, o piesă simplă, de purtat zi de zi, și elasticul de păr WIN din mătase, în nuanța neagră.

Tu ce îți spui despre corpul tău când te uiți în oglindă? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.