Andreea Micu despre Crama Avincis, vinul bun și avocatură

Am deschis interviul cu un procent: 75% avocat, 25% cunoscător de vin. Andreea Micu l-a corectat pe loc: 60 la 40, iar vinul câștiga teren. Am revenit apoi la procent, gândindu-mă că până la sfârșitul anului poate ajunge jumate-jumate. Ea a ținut-o pe a ei: a început ca avocat, iar avocatura rămânea direcția ei principală.

Am stat de vorbă în 2017. Andreea terminase Dreptul la Universitatea din București în 2007 și de atunci lucra ca avocat în firma fondată de părinții ei. În paralel, treptat, s-a implicat în Crama Avincis, businessul de vin al familiei. Spunea că urmează modelul părinților, care le fac pe amândouă cu echilibru.

Nu s-a dat drept specialistă în vin: mi-a spus că învăța de la enologii și viticultorii lor și că vorbea despre vinurile familiei din experiența de a le fi băut. Am vorbit despre ce înseamnă un vin bun, de ce există vin prost pe piață și despre faptul că își cumpără vinurile ca orice consumator.

Două cariere care se completează, ca doi copii

Am întrebat-o pe care o iubește mai tare, avocatura sau vinul. Mi-a spus că sunt ca doi copii: are doi băieți și nu poate spune pe care îl iubește mai mult. Citise de curând un articol în care se spunea „Why don't you have two careers? It's better.” Simțea des că nu are timp să le facă pe amândouă foarte bine, dar după articolul ăla și-a dat seama că e, de fapt, binecuvântată să aibă două bărci în care să plutească.

Avocatura e, spune ea, plină de stres și contratimp, cu o creativitate logică, a argumentelor juridice. Vinul îi dă latura artistică și un spirit ludic. Acolo se relaxează, dar activ, la evenimente, unde lumea e destinsă la un pahar de vin.

Ce face un avocat într-o cramă de familie

A fost implicată din 2007, când s-a înființat societatea Avincis. În 2011 s-au lansat pe piață ca brand, au deschis porțile domeniului Vila Dobrușa și au scos primele vinuri Avincis. De atunci s-a ocupat de promovare, PR și evenimente, iar pe partea juridică de mărci, de cerințele legale pentru export și, alături de părinți, de strategie. Când mi-a spus de mărci, i-am zis că e perfectă pentru rolul ăsta. Despre mărci și proprietate intelectuală am vorbit mai pe larg cu Andreea Livădariu, tot avocat.

Domeniul a aparținut străbunicilor mamei ei, care l-au cumpărat în 1927. Părinții ei au restaurat conacul în stil neoromânesc după modelul inițial, iar în jurul lui familia a refăcut și a extins plantația de viță de vie și a construit o cramă nouă. Domeniul era deschis și turiștilor, cu cazare, degustări și tur de cramă, iar când Andreea era acolo, stătea de vorbă cu turiștii. Despre o cramă care ține de familie am vorbit și cu Lilia Dulgher, de la Gitana Winery, aici.

În vinificație nu se implica mult. Vedea de obicei produsul final, în timp ce părinții ei, mai ales tatăl, gustau vinul și pe parcurs, iar rolul principal îl avea enologul. Nu făcuse cursuri și învăța de la echipa lor. Mi-a explicat totuși că un vin care pare ciudat la început poate ieși excelent, iar unul care promite poate ajunge banal, în funcție de cât stă în baric sau în cisternă și de batonaj, un fel de amestecare periodică a vinului.

La cules a fost o singură dată. Alegea cu grijă fiecare ciorchine, în timp ce culegătorii, oameni din sat, mergeau de vreo patru ori mai repede, povestind, fără să se mai uite la ce taie. Ea a rămas în urmă, gâfâind, până când s-au oferit ei s-o ajute.

Ce înseamnă, de fapt, un vin bun

Un vin bun este un vin, în primul rând, cu personalitate, care exprimă caracteristicile teroarului din care provine.

Teroarul, explică Andreea, înseamnă solul, clima de peste an, tradiția locului și metodele de vinificație. Ca exemplu mi-a dat Drăgășaniul, cu o climă echilibrată, cu Oltul care ajută la umiditate și cu un sol calcaros.

Pentru cine doar bea vinul, definiția ei e mai simplă: un vin bun nu-ți face rău. Multe vinuri dau arsuri, spune ea, pentru că au mult zahăr sau prea mult alcool și, probabil, nu au echilibru în compoziție. Un vin bun te face să te simți bine, îți aduce o bucurie când îl guști și are echilibru, nu e nici prea acru, nici prea dulce.

Ei îi plac vinurile seci, mai ales cele albe, iar vara bea roze. Cel mai scump vin pe care îl băuse, un roșu franțuzesc de 200-300 de euro, un Châteauneuf-du-Pape dacă își amintea bine, a fost bun, dar, spunea ea, un vin atât de scump nu i se pare niciodată atât de bun încât să-și merite banii. Cel mai bun? Al lor, bineînțeles, iar preferatul ei era rozeul Avincis. Acasă avea vreo 20 de sticle și, când se terminau, mergea și cumpăra, ca orice consumator. Știa că pare greu de crezut, dar în familia lor țin mult la asta.

Vin prost există, mi-a spus, fără să dea nume. Unele crame foarte mari nu mai pun accentul pe calitate și se bazează pe brand, iar în sticlă poți găsi ceva ce nu-și merită banii. Mai sunt și rateuri care nu țin de producător, cum e stocarea la vânzător sau o problemă cu dopul. Li s-a întâmplat și lor. Despre vinul românesc, din perspectiva unui critic de vinuri, am vorbit cu Marinela Ardelean, aici.

Ce n-ar face niciodată

Întrebarea ce n-ar face niciodată i s-a părut foarte grea. Răspunsul a venit tot din cramă: n-ar pune pe etichetă informații false și n-ar pretinde că un vin e din alt an sau din alți struguri decât e de fapt.

Îmi place sinceritatea și îmi place transparența și încrederea, care se clădește la orice nivel.

Dimineața intra pe Mediafax și la știrile de sport, pentru că e pasionată de tenis. Toată familia joacă, iar la Dobrușa au și teren. N-ar mânca niciodată melci, de care are fobie de mică. Țăcăneala ei ar fi să plece o lună cu barca, cu soțul și, până la urmă, și cu copiii. Despre vârstă crede că o femeie trebuie să fie mândră de ea, dar n-ar povesti despre viața personală trecută, ci doar despre prezent.

Când i-am spus că se vede că e un om cald și calm, mi-a răspuns că are și ea momentele ei: la birou mai e și puțin scorpie uneori, pentru că îi place să facă lucrurile bine. Iar succesul, pentru ea, era să facă cu plăcere ce face și să vadă lumea mulțumită.

Pe winwin.fit am adus Hanoracul Sport WIN, din bumbac, în gri, și șapca WIN, tot din bumbac.

Tu după ce îți dai seama că un vin e bun? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.