Prințesa Sophia Wolkonsky despre Castillia și castele vii

În 2018, Sophia Wolkonsky a urcat într-o mașină în Turcia și a condus singură până în Irak. Nu a fost, spune ea, un gest de curaj pus la cale. Un prieten de la școala internațională o invita de ani de zile să vadă natura de acolo, iar într-o zi a decis că invitația e pe masă și a plecat. Drumul a durat o zi întreagă, cu multe controale la graniță.

Sophia s-a născut în München și are rădăcini românești, grecești, austriece și rusești. Părinții ei s-au născut în România și au plecat în anii '60 și '70. A studiat istoria artei la Salzburg, business internațional la München și Geneva, a lucrat în marketing și PR într-o galerie de artă și a fondat Castillia, o platformă care adună peste 300 de castele din întreaga lume.

Am vrut să înțeleg cum transformi o clădire veche de sute de ani în ceva viu pentru oamenii de azi. Am plecat de la conversație cu o imagine foarte simplă despre istorie, despre care vă povestesc mai jos.

Un Airbnb pentru evenimente, în clădiri istorice

Decizia de a veni în România a luat-o în 2017. Pentru ea, România fusese mult timp o țară gri, dar a văzut atunci, în generația ei, după Colectiv, dorința de a schimba ceva. A simțit că aici poți să contribui la ceva nou, în timp ce în alte locuri totul e deja stabilit. Din asta a pornit ideea Castillia: o platformă unde găsești castele, conace și chiar ruine pe care le poți închiria pentru cine private, nunți, filmări, lansări de produs, defilări de modă sau team building.

În 2019 a plecat din echipa la care lucra și a făcut un road trip prin Europa cu mama ei, la prieteni de familie și rude, ca să vadă dacă ideea răspunde unei nevoi reale. Peste tot răspunsul a fost bun. A produs apoi pentru CNN un episod despre România, filmat în ianuarie 2020, iar pandemia a prins-o la Ankara. Acolo, pentru că nu știa ce să-i răspundă bunicii când o întreba ce meserie are, a făcut două mastere: unul în International Marketing, la Londra și Dubai, și unul despre inovație și modele de business în tehnologie. La momentul interviului făcea un doctorat despre legătura dintre arhitectură și starea de bine a oamenilor.

Castelele nu le alege după un criteriu rigid. Contează relevanța culturală, istorică și arhitecturală. Unele clădiri din colecție sunt deja folosite comercial, altele, în care familiile încă locuiesc sau pe care instituțiile nu le pot face publice, alcătuiesc un grup pe care Sophia îl numește secret. Despre organizarea unei nunți și tot ce presupune am vorbit cu Alexandra Blaga, aici.

Istoria ca o mașină care ruginește

Am întrebat-o cum îi faci pe tineri să se uite spre ceva vechi, când ei vor tot ce e nou. Mi-a răspuns că oamenii consumă ce li se prezintă, așa că cineva trebuie să creeze ceva inspirant, iar o parte din problemă e cum ne raportăm la istorie: la școală și în spațiile de zi cu zi, totul a devenit un muzeu pe care nu ai voie să-l atingi.

ideea este când ai o mașină și nu o folosești, ruginește

O mașină pe care o folosești și o întreții trăiește mult mai mult. Așa vede și clădirile istorice. Misiunea Castillia, spune ea, e să construiască un pod între viața de zi cu zi și clădirile autentice, prin evenimente, vizite și povești. Nici nu crede că toată lumea vrea neapărat ceva modern. Oamenii caută ceva autentic, iar modernitatea e, în felul ei, doar o epocă.

Întreținerea unui castel e scumpă, pentru că o clădire monument trebuie păstrată așa cum a fost construită, cu materiale mai scumpe și cu mereu ceva de reparat. Un castel se susține fie din pământul familiei, fie dintr-o companie care merge bine, fie pentru că e integrat în comunitate și folosit. Pe varianta a treia lucrează Castillia. Pentru următorii cinci ani, Sophia își dorea o unealtă atât de simplă încât orice generație să poată afla ce clădiri există și să creeze un moment frumos în ele.

Acasă, responsabilitate și o fereastră în Paris

Am întrebat-o unde e acasă. Mi-a spus că la mama ei, în Bavaria, oriunde ar fi. A trăit în aproape 13 țări, iar familia ei s-a mutat de atâtea ori încât are un moto.

Cea mai mare valoare care o ai o ai în tine. Pentru că orice ți se poate întâmpla.

Despre rolul unei prințese astăzi a vorbit ca despre o responsabilitate transmisă din generație în generație. Mi-a explicat că responsabilitatea înseamnă, în multe limbi, abilitatea de a răspunde la ceva. A crescut fără televizor în casă și a simțit de copil neputința în fața știrilor cu războaie. Acum se întreabă ce lume vrea pentru copiii ei de mai târziu și ce poate face ea pentru asta.

Mi-a povestit și o întâmplare de acum vreo zece ani, de la Paris. O prietenă a rupt cheia în ușa unui apartament de la etajul patru, iar Sophia a sărit pe geam în apartament ca să deschidă ușa din interior. S-a dus foarte mândră să-i povestească mamei ei, care a întrebat-o doar cum s-ar simți dacă ar avea o fiică ce face asta. Mi-a plăcut și cât de mult îi place expresia „a se descurca”, care, spune ea, există doar în română.

Pentru ea, succesul înseamnă echilibru, libertate și liniște, și sentimentul că ai încercat. A crescut în vacanțe într-un mic castel de vânătoare din Germania, cu lemn vechi, piatră groasă și foc în șemineu lângă bradul de Crăciun. La momentul interviului pregătea un eveniment Castillia în București.

Tu ai o clădire veche în orașul tău pe care ți-ai dori s-o vezi din nou plină de oameni? Mi-ar plăcea să-mi spui. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.