Anca Pantea Stoian despre prediabet, glicemie și GLP-1

Am în familie ambii părinți cu diabet, așa că interviul ăsta a fost și pentru mine, nu doar pentru voi. Invitata mea a fost Conf. Univ. Dr. Anca Pantea Stoian, medic primar diabetolog la Institutul Paulescu, președinta Comisiei Naționale de Diabet a Ministerului Sănătății și membră în Consiliul Global al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului. Este prima dintre invitatele mele cu care am pus diabetul în centrul discuției.

Am aflat repede că specialitatea ei are o poveste personală. Și-a dorit de mică să fie medic, iar în anul trei de facultate tatăl ei a făcut diabet. Ea a fost cea care a recunoscut semnele: slăbea, îi era mereu sete și credea că o linguriță de miere o să-i treacă arsura de stomac. Mai târziu a avut grijă și de diabetul mamei ei, care a ajuns în remisie cu dietă, ore fixe de masă și medicație.

Ce rămâne după conversația asta e o idee simplă și incomodă: diabetul de tip 2 se pregătește ani de zile, în liniște, înainte să aibă un nume.

Prediabetul nu doare și tocmai de asta e ignorat

Doamna doctor descrie rezistența la insulină drept prima cărămidă din fundația diabetului. Alături de inflamația cronică și stresul oxidativ, formează ceva ce fierbe încet, ca într-un slow cooker, cu șapte, opt, zece ani înaintea diagnosticului. Semnalul pe care îl ratăm de obicei e o glicemie de dimineață de 105 sau 110 la analizele anuale, pe care o punem pe seama unei cine mai bogate de cu o seară înainte.

Ei bine, acest prediabet, această precondiție nu doare, nu se vede, nu se simte și atunci poți să trăiești cu ea bine, mersi.

Cine ar trebui să fie mai atent? Cine e sedentar, are kilograme în plus, hipertensiune, probleme cu acidul uric sau cu grăsimile din sânge și rude apropiate cu diabet de tip 2. Pentru ei, testul pe care îl consideră relevant este testul de toleranță la glucoză, citit împreună cu hemoglobina glicozilată. Despre HOMA, analiza de care se teme toată lumea în ultima vreme, spune că e un marker de insulinorezistență util, dar nu o informație extraordinară luată singură și că nu trebuie făcut de oricine.

M-a surprins să aud că, potrivit studiilor pe care le-a amintit, complicații precum retinopatia și neuropatia pot să apară încă din etapa de prediabet. De aici și insistența ei: mulți pacienți ajung la diagnostic având deja complicații, pentru că au trăit ani întregi cu glicemii nici prea mari, nici normale.

Perimenopauza, ovarele polichistice și diabetul de sarcină

Publicul meu e în mare parte format din femei de peste 35-40 de ani, așa că am întrebat-o direct despre perimenopauză. Mi-a spus că marea majoritate a pacientelor cu prediabet pe care le vede la spital sunt exact în perioada asta. Femeile reduc carbohidrații, fac mai multă mișcare și nu mai văd rezultate, pentru că între timp s-a schimbat ceva hormonal. Nu e complicat de gestionat, spune ea, dar e nevoie de o echipă: diabetolog, endocrinolog și ginecolog. Despre stilul de viață din premenopauză am vorbit mai pe larg și cu Claudia Buneci, aici.

Două lucruri le-am notat pentru prietenele mele. Semnele din sindromul ovarelor polichistice sunt, de fapt, semnele care anunță mai târziu prediabetul. Iar o femeie care a avut diabet gestațional ar trebui să repete testarea după naștere, pentru că riscul de a face ulterior diabet de tip 2 este foarte mare. Un indiciu pe care îl caută doamna doctor la pacientele care nu știu că au avut diabet în sarcină: un copil născut cu peste 4 kg.

Oțet, scorțișoară, berberină și ce spun ghidurile

Am adus pe masă tot ce circulă pe internet: oțetul înainte de masă, scorțișoara, berberina, postul intermitent. Răspunsul ei a fost constant același: dacă nu apare în ghidurile de tratament, nu a fost testat suficient ca să-l recomande. Despre mâncare mi-a spus ceva ce n-aș fi crezut să aud de la un diabetolog: poți să mănânci cam ce vrei, doar cu măsură. Nu există aliment interzis, nici fructele, nici carbohidrații, iar modelul de la care pleacă este dieta mediteraneană.

Partea gravă a discuției a fost despre pacienții care renunță la tratament pentru suplimente vândute ca vindecare a diabetului și ajung la spital în stare gravă. A povestit și despre un aparat promovat online care promitea să citească glicemia fără înțepătură și ale cărui valori nu aveau nicio legătură cu cele reale. Postul intermitent, spune ea, ajută pe termen scurt, dar ținut nelimitat poate avea efectul invers asupra ficatului.

Despre mișcare a fost la fel de concretă. O plimbare după masă nu face minuni prin ea însăși, dar mușchii consumă glucoză, așa că recomandarea ei e de 40-45 de minute de exercițiu pe zi și măcar 7.000-8.000 de pași. Beatrice Olaru spunea că sportul e despre longevitate, și am scris despre asta aici.

GLP-1, senzorii de glicemie și grija de a nu te trata singur

Nu puteam să nu întreb de Ozempic. Doamna doctor preferă să vorbească despre semaglutidă și despre clasa din care face parte, pe care diabetologii o cunosc de 15-20 de ani. Pierderea în greutate a fost observată la început ca efect secundar, apoi au venit studiile despre beneficiile pentru inimă, rinichi și inflamație. Pe ea o interesează mai puțin numărul de kilograme și mai mult grăsimea viscerală, pentru că acolo stau insulinorezistența și inflamația. Riscul real îl vede în altă parte:

nu aș vrea să catalogăm, nu aș vrea să judecăm, dar aș vrea în schimb să atrag un semnal de alarmă că automedicația e mai periculoasă decât numărul de kilograme date jos

Am vorbit și despre senzorii de monitorizare continuă a glicemiei. Eu am purtat unul de la Dexcom, partenerul acestui episod, deși nu am diabet, pentru că voiam să văd ce se întâmplă cu glicemia mea. Doamna doctor îi spune senzorului trainerul pacientului. Cel mai mare folos îl vede în prediabet, pentru că pacientul vede singur ce face prăjitura de seară, iar medicul nu mai trebuie să repete. Are și o parte mai puțin comodă: poate aduce un pic de anxietate, lucru pe care l-am simțit și eu. Recomandarea ei: dacă vezi valori mari, mergi cu rapoartele la medic, pentru că prediabetul este reversibil.

La final am întrebat-o ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea niciodată. Mi-a răspuns scurt: că nu poate. Tu ți-ai verificat glicemia în ultimul an, sau ai pus și tu o valoare de 105 pe seama cinei de aseară? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.