Andreea Mogoșanu, MOOGU: bijuterie de autor, târguri și Asia

Andreea Mogoșanu a ajuns la interviul ăsta crezând că merge la un eveniment. Am complotat ca să vină, pentru că știam că altfel ar fi ezitat: nu e genul de om care se expune în fața camerelor. Și totuși, odată așezată, a vorbit foarte deschis despre cum a construit MOOGU, brandul ei de bijuterie de autor.

Am stat de vorbă în 2017, chiar înainte să plece la un târg mare de modă și accesorii din Tokyo. Voiam să aflu cum treci de la publicitate la bijuterii, de ce un brand mic din România ajunge să vândă mai bine în Asia decât în Europa și unde e granița dintre artist și designer.

Recunosc că eu am înțeles bijuteriile ei abia de la colecția cu animale. Înainte nu le înțelegeam și nu mă vedeam purtându-le. Conversația m-a ajutat să văd tot drumul din spatele lor.

Cerceii desenați în Illustrator, pe vremea agenției

Prima bijuterie a Andreei a fost un personaj decupat dintr-o tablă de alamă, la un curs din facultate. A lucrat apoi cinci sau șase ani în publicitate, în mai multe agenții. Atunci și-a desenat primii cercei în Illustrator, i-a vectorizat și i-a tăiat cu laserul, din plexiglas, la producătorii cu care lucra pentru materialele tipografice. Așa a apărut prima colecție, Flux.

De ce bijuterii? Pentru că i se par mai grafice, mai ușor de modelat, și pentru că i-au plăcut mereu cerceii mari. Acum cinci-șase ani nu găsea așa ceva la noi, așa că și i-a făcut singură. Publicitatea i-a plăcut, dar programul era foarte solicitant și n-a putut să le ducă pe amândouă. Muncea, spune ea, mai mult decât înainte, doar că satisfacția era de alt tip.

Bijuterie de autor sau brand?

Aici a fost partea care m-a interesat cel mai mult. Andreea face o distincție clară. Dacă rămâi la bijuteria contemporană de autor, te poziționezi ca artist, iar scopul tău e ca o galerie să te cumpere, să te expună, să-ți crească cota. Ea a ales direcția comercială, de fashion, în care crești un brand și îl adaptezi la ce cere piața. Spune că i-a fost greu să se decidă, dar avea background de publicitate, știa ce înseamnă un brand și voia să crească unul.

Designerul este și artist, și inginer, și matematician, adică este multicultural

Are și o părere fermă despre valul de designeri apăruți peste noapte. Talentul și pasiunea sunt acolo, spune ea, dar pasiunea te împinge să studiezi și să te maturizezi, iar fără un background e greu să reziști. Crede că mulți s-au apucat de bijuterii pentru că e un trend și că nu toți vor rămâne.

Colecțiile ei mergeau de la o linie accesibilă, pe care o poate cumpăra aproape oricine, până la una premium. La momentul interviului se îndrepta spre fine jewelry, cu aur și pietre prețioase, iar următoarea colecție pornea de la niște semne din lemn pe care le văzuse la Viscri.

Ce a învățat de la târgurile din afară

Andreea participase deja la târguri în Londra, Amsterdam și Shanghai. La Shanghai, japonezii au fost cei mai atrași de piesele ei, mai ales de animale, și de aici a venit decizia să meargă la Tokyo. Cumpărătorii străini au ajutat-o mult: îi spuneau că piesele sunt frumoase, dar că ar putea, de exemplu, să micșoreze animalele pentru publicul lor. Spune că târgurile au maturizat-o ca brand și că acum avea câteva produse care se vindeau foarte bine.

Nu toate au mers. Pentru Abu Dhabi a făcut o colecție specială, cu multe pietre, și a constatat la fața locului că nu simțise piața, care era mai clasică decât crezuse.

Pentru că așa dacă te duci și presupui tu că prinde sau că așa e piața, s-ar putea să greșești.

Diferența dintre piețe a explicat-o cu cifre din experiența ei. La târgurile din Europa, comenzile erau de 10-20 de bucăți, cel mult până în 50. La Shanghai, discuția cu niște cumpărători din Hong Kong pornea de la 500 de piese. America nu o atrăgea deocamdată, pentru că se temea că un brand care produce în Europa nu poate concura cu costurile de acolo.

Despre bijuterii și brandurile construite în jurul lor am mai vorbit cu Narcisa Pheres, aici, și cu Irina Wagner, care pictează porțelan și face bijuterii, aici.

Telefonul care se dă singur pe silent

La întrebările rapide am aflat că dimineața intră pe Facebook, că în vacanță ar interzice telefoanele, cu excepția pozelor, și că a mâncat gândaci în Asia, pentru că nu-i e frică de nou. Am aflat și care e țăcăneala ei: nu răspunde la telefon. E mereu în atelier sau în showroom, iar telefonul stă în geantă și, spune ea, se dă singur pe silent. Când era mare, voia să se facă astronaut.

Pe winwin.fit am adus elasticul de păr WIN din mătase, un accesoriu mic de purtat zi de zi, și Hanoracul Sport WIN.

Tu porți bijuterii de autor? Cum ți-ai ales prima piesă? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.