Emil Rengle despre tocuri, Românii au Talent și etichete

Emil Rengle a urcat pe scena de la Românii au Talent pe tocuri și a câștigat ediția din 2018. Când a venit la mine, după concurs, încă era copleșit. Nu se așteptase nicio secundă să câștige, iar viața de după era la fel de frumoasă ca înainte, doar mai aglomerată.

Avea 27 de ani, plecase din Oradea, trecuse prin Las Vegas și New York, trăise în Anglia și în America și se întorsese acasă de un an și jumătate. Tocurile nu erau un moft de scenă, ci o metaforă. Am vorbit despre curajul de a fi diferit, despre etichetele pe care le lipim oamenilor și despre un succes pe care n-ai cu cine să-l împarți.

Tocurile au fost o metaforă pentru curajul de a fi diferit

Emoțiile au început de la preselecții. Știa că urcă pe scenă un bărbat pe tocuri și că nu are niciun control asupra reacției oamenilor. S-a dus pe risc, pentru că, spune el, trebuie să riscăm în viață ca să reușim. Chiar dacă n-ar fi mers mai departe, spune că n-ar fi putut să dea rateu, pentru că era foarte sigur pe el și ajunsese să se cunoască destul de bine încât să știe ce vrea.

Tocurile reprezentau curajul de a fi așa cum îți dorești și ideea că regulile le facem noi. Astăzi le vedem ca accesoriu de femeie, dar, spune Emil, acum vreo 300 de ani le purtau bărbații. La fel, crede el, e și cu diversitatea: nu facem cunoștință cu ceva nou, doar ne reamintim de ceva ce a existat mereu și care la noi a fost tabu.

Etichetele ne fac diferiți, iubirea ne face identici

În Anglia și în America, mi-a spus, dacă îți place de cineva într-un restaurant, îl inviți la un pahar sau la o vorbă, fără să-l întrebi întâi dacă îi plac băieții sau fetele. Acasă a găsit încă etichetele astea, și despre ele a vorbit și în mesajul de la Românii au Talent.

Aceste etichete ne fac diferiți, iubirea ne face identici. Nu cred că e necesar să-i punem pe oameni în cutii

Cu o săptămână înainte de interviu fusese la Pride în București, prima dată oriunde în lume. A vorbit la o conferință și a auzit povești despre oameni care și-au pierdut locul de muncă, probleme de care el, recunoaște, nu fusese lovit. Nu rezona cu un cuvânt pe care îl găsea în toate comunicatele, „comunitate”, pentru că pentru el suntem toți oameni întâi. Despre comunitatea LGBT din România am vorbit, cu un an înainte, și cu Robert Rațiu, aici.

Eu i-am spus că totul pleacă de la educație, de la ce aud copiii acasă și de la cum li se explică. Și i-am spus ce îmi spune mereu George despre tehnologie, că n-o îmbrățișează cei cărora le e frică de ea. Mi se pare că aici e la fel. Emil nu simțea ca pe o presiune faptul că devenise o voce pentru oamenii care s-au simțit neacceptați, ci ca pe o evoluție. Învățase, spune, că în loc să judecăm, am putea să ajutăm.

De ce s-a întors din America

După ce s-a mutat din Oradea în București, a reprezentat România la Hip Hop International, în Las Vegas, unde au ieșit pe locul 28 mondial, cel mai bun loc al României acolo până atunci, după cum spune el. La New York a cunoscut-o pe coregrafa cu care lucra atunci Beyoncé și i-a devenit asistent, la 20-21 de ani. Era fericit, dar singur și copleșit, iar părinții lui, oameni simpli, nici nu știau cine e Beyoncé. Spune că a dansat și cu Fifth Harmony, la MTV Europe Music Awards.

Ar fi putut să rămână. S-a întors pentru că tot ce învăța acolo voia să aducă acasă, să schimbe lucruri în România. S-a gândit și el că, dacă rămânea, poate ar fi fost atunci în turneu cu Ariana Grande sau cu Bieber. Dar avea o teorie: viața unui bărbat începe la 30 de ani, așa că el era încă la grădiniță. Oamenii foarte realizați pe care îi întrebase ce ar face diferit la vârsta lui îi spuseseră toți că nimic, pentru că viața lui nici nu începuse.

Un spectacol în care toată lumea intră pe tocuri

Înainte de concurs, Emil pornise un proiect muzical cu piesele, dansul și styling-ul lui. Nu le spune concerte, ci show performance, și le jucase deja în Turcia. La momentul interviului urmau să ajungă și în România. Pe scenă avea pitici, travestiți, băieți pe tocuri și dansatoare, iar performerii coborau în public, pentru că voia ca oamenii să plece de acolo cu senzația că au făcut parte din show. Spune că oamenii sunt „hungry for the experience”.

Visul lui mare era un spectacol cu care să călătorească prin România și apoi în afară, ceva între Cirque du Soleil și Kinky Boots, musicalul văzut la New York la finalul căruia toată distribuția, până la cel care ridică cortina, intră pe tocuri. Eu i-am spus că musicalul i se potrivește foarte bine. Mi-a povestit și că a fost director artistic la prima ediție Untold, după care n-a mai fost în țară. Pentru vara aceea își propusese să meargă la Neversea și la Untold ca să petreacă și să-i cunoască pe oamenii care au crezut în el. Despre culisele celor două festivaluri am vorbit cu Andreea Handrea, aici.

Succesul e egal cu zero dacă n-ai cui să-l spui

La întrebările scurte de la final, Emil a ales slana cu ceapă în locul dietei raw vegan. A încercat-o și, spune el, a exagerat atât de mult cu dietele și cu apa cu lămâie încât a făcut ulcer. De atunci crede că fiecare trebuie să-și cunoască propriul corp. La ce n-ar trebui să spună un bărbat despre el niciodată, s-a gândit la igiena personală, pe care o vede ca pe un alt tabu la noi: nu trebuie să te lauzi cu ea, dar trebuie să o faci, din respect față de tine.

Iar la întrebarea dacă are succes, a spus că da, în general, pentru că pentru el succesul înseamnă fericire.

ce-am învățat trăind în străinătate este că succesul este egal cu zero când n-ai cu cine să-l împărtășești

Dacă seara, înainte să adormi, găsești în ziua care a trecut câteva lucruri care te-au făcut să zâmbești, pentru el ești de succes.

Pe winwin.fit am adus și piese de purtat zi de zi, cum sunt Hanoracul Sport WIN, gri, din bumbac, și șosetele WIN, în roșu.

Tu ce etichetă ai purtat cel mai mult fără să ți-o fi ales? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube.