Anca Ștefan despre Institutul Ana Aslan, Gerovital și prevenție

Când a intrat prima dată în Institutul Ana Aslan ca manager, Ancăi Ștefan i-a venit să plângă. Venea dintr-o viață foarte alertă, în care în 2016 coordonase 11 proiecte europene în același timp, și a dat peste un loc rămas cumva în urmă. Iar când a ajuns la clinica de la Otopeni, și-a zis că, dacă nu face ea ceva, nu știe cine ar mai trebui să facă.

Anca Ștefan e medic, dar la un moment dat a hotărât că nu vrea să lucreze în spital, ci cu sistemul: proiecte de management medical, ONG-uri, companii, fonduri europene. Pentru perioada aceea se descrie ca pe un copil răzvrătit, supărat pe sistem. Când am stat de vorbă, în 2018, era de aproape un an managerul Institutului de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan.

Pe atunci treceam zilnic prin Otopeni și vedeam institutul, așa că aveam o grămadă de întrebări: ce mai rămăsese din el, cât de adevărat e mitul Gerovitalului și ce poți face cu un institut al statului care are o asemenea istorie.

Un diamant neșlefuit, cu listă de așteptare

Institutul a fost înființat în 1952, iar în 2018 perla coroanei, cum îi spune Anca, era clinica de la Otopeni. Clinica era activă: avea pacienți în fiecare zi, paturi ocupate în proporție de peste 90% și listă de așteptare. Despre medici și asistenți mi-a spus că nu are ce să le reproșeze. Ce lipsise, spunea ea, era investiția în imagine și grija de a ține pasul, așa că institutul arăta cam la fel ca în urmă cu 10 sau 20 de ani.

Ana Aslan este un diamant neșlefuit și e foarte important cum îl șlefuim și ce vrem să facem din el și cât de bun vrem să fie.

Visul ei era să-l transforme în cel mai tehnologizat spital din România, iar la momentul interviului discuta deja despre realitate virtuală și tehnici noi de terapie. Cea mai mare provocare, spunea, era să reușească să păstreze institutul.

Baletul Anei Aslan și străinii de la Otopeni

Ana Aslan a fost medic cardiolog și s-a reorientat apoi spre geriatrie și gerontologie. A condus institutul de la înființare până la moartea ei, iar Anca spune că a fost primul institut de geriatrie și gerontologie din lume. În perioada comunistă, Ana Aslan trebuia să facă un adevărat balet: să împace pe toată lumea și, în același timp, să-și vadă de treaba ei. Anca folosea și ea imaginea: când părinții o întrebau ce mai face, le spunea că dansează.

Clinica de la Otopeni a fost gândită pentru străini, iar românii ajungeau foarte greu acolo. Pe vremea aceea, spune Anca, institutul genera anual undeva la 15-17 milioane de dolari. Au trecut pe acolo foarte multe personalități, iar camerele și apartamentele în care au stat erau, în 2018, aproape la fel ca atunci. În anii Anei Aslan existau sere cu plante aromatice folosite în terapie și se făceau băi în ceaiuri, iar oamenii veneau să stea câteva zile, să se refacă.

În 2018 veneau sub 100 de pacienți străini, iar institutul negocia cu parteneri externi care să aducă pacienți. Anca își punea însă o întrebare practică: bun, vin pacienții, și ce facem cu ei? E nevoie de personal care să vorbească engleză și de condiții de cazare pe măsură. Pe vremea Anei Aslan, Gerovitalul era o noutate absolută la nivel mondial. Acum, spunea ea, institutul are medicamentul, dar nu mai are noutatea. În schimb, mai lucrau acolo oameni care au lucrat cu Ana Aslan.

Ce e, de fapt, Gerovitalul

Substanța activă e procaina, pe care Ana Aslan o folosea pe atunci ca vasodilatator sau ca anestezic local. Ana Aslan a început apoi să studieze, a lucrat cu doze și excipienți, pentru că procaina e foarte iritantă, și a ajuns la formula pe care a numit-o Gerovital H3.

În cura Aslan, Gerovitalul se administra intramuscular, după un test inițial care arată dacă pacientul e alergic la procaină. Pentru fizioterapie, institutul își producea singur cremele, după rețeta originală a Anei Aslan, ca să poată adapta doza după toleranța fiecărui pacient. Pentru cosmetică foloseau cremele Gerovital produse de Farmec.

Când am întrebat-o dacă l-ar compara cu o altă marcă de creme foarte cunoscută, Anca a spus că nu: pentru ea, Gerovitalul e medicament, iar cremele cosmetice sunt altceva. Ea folosea cremele, dar cura injectabilă nu și-o putea face încă, pentru că limita de vârstă era de 40 de ani.

Nu anti-aging, ci mai mulți ani activi

Institutul era, înainte de toate, un spital de geriatrie, pentru pacienți de peste 60 de ani, care veneau pentru recuperare, fizioterapie și investigații. La început, Anca credea că vin mai ales femei și mai ales din București, dar pacienții erau și femei, și bărbați, din toată țara. Pe ea o interesa să coboare vârsta, spre gerontologie, adică spre prevenție.

În realitate, nu există anti-aging. Îmbătrânirea este un proces natural.

Întrebarea, pentru Anca, era când îmbătrânește organismul, mai devreme sau mai târziu, iar rolul institutului era să-l ajute să rămână activ cât mai mult. Institutul cerceta de câțiva ani diferența dintre vârsta cronologică și cea biologică și avea brevete pe tema asta, dar nu le folosea în practică. La momentul interviului, Anca plănuia să deschidă publicului, din toamna acelui an, analizele care, spunea ea, arată vârsta reală a organismului. Despre geriatrie și prevenție am vorbit și cu Oana Cuzino, aici, iar despre cum îmbătrânim frumos, cu dr. Ana-Brigitta Mihai, aici.

Ce nu ar face niciodată

Institutul ține de Ministerul Sănătății. Anca se considera norocoasă, pentru că nu simțea influențele despre care îi povestiseră angajați și foști manageri. Treaba ei, spunea, era să le amintească celor de la minister că institutul are nevoie să fie tratat altfel: nu e spital municipal sau județean, iar în 2018 era singurul spital din România care avea cosmetică.

În 2018 se împlineau 30 de ani de la moartea Anei Aslan, iar Anca vedea puține progrese de atunci. Învățase totuși să nu grăbească lucrurile mai mult decât e cazul. Primul pas era un institut mai frumos, cu condiții de cazare mai bune. Era deschisă la parteneriate public-private, dar nu și-ar fi pus niciodată semnătura pe un act de vânzare sau de cesiune.

La întrebările rapide mi-a spus că nu a avut nicio idee genială, dar idei proaste, multe. Se vede ca pe un constructor. Urăște ședințele în care toată lumea e de acord cu ea și își încurajează oamenii să o contrazică. Călătorește mult, e fascinată de Asia și vrea să ajungă să fi vizitat de două ori mai multe țări decât are ani. Iar ce n-ar trebui să spună o femeie despre ea niciodată? Că e urâtă.

La final i-am spus că are toată susținerea mea. Știa că drumul e lung și că o să dea peste multe obstacole pe el.

Pe winwin.fit am adus colanții lungi WIN, Prince și hanoracul sport WIN, pentru mișcarea de zi cu zi și pentru drum.

Tu ai fost vreodată la Institutul Ana Aslan sau ai pe cineva în familie care a făcut cura? Mi-ar plăcea să-mi scrii. Iar dacă vrei să asculți și alte conversații ca asta, le găsești pe canalul meu de YouTube și în format podcast.